Dupa ce Uniunea Europeana ne-a taiat din elan, atentionandu-ne ca deocamdata nu putem primi calificativul pe care-l ravnim, acela de “economie de piata functionala”, fiindca nu indeplinim toate conditiile cerute, unii economisti romani au alunecat spre dezbateri… lingvistice. Ei au intentat proces insusi conceptului de economie de piata. De fapt, recurgand la interpretari literare subtile, dar scotand aceasta tema primordiala din contextul ei actual – mediul, epoca, imprejurarile, plus nevoia de a gasi un factor comun intre noi si lumea in care traim – au repus pe rol o idee ce a mai facut cariera in societatea romaneasca: aceea ca o economie nu poate fi decat… de piata. Argument: chiar si economia socialista se intemeiaza pe piata.
A ne incurca, acum, in astfel de subtilitati ar insemna sa ne plasam in afara timpului. A unui timp ce marcheaza o rasturnare spectaculoasa a proportiilor. Daca, la inceputul ultimului deceniu al secolului XX, cam o patrime a tarilor lumii erau deja in trenul economiei de piata, acum, la inceputul secolului XXI, numarul acestor tari a urcat la trei sferturi. Mai are sens o discutie asupra corectitudinii conceptului sub aspect lingvistic?
Economia de piata e o sintagma conventionala. O sintagma ce defineste, prin conventie, economia bazata pe legitati naturale, in care dreptul de decizie este preluat in cea mai mare parte din mainile comenzii politice si trecut, prin descentralizare, in “mana invizibila” a pietei. Fara indoiala ca si economia socialista a avut tot piata ca mijloc de locomotie. Numai ca, in socialism, piata a fost simplu caraus, ce a purtat in spate o economie greoaie, inflexibila, plina de fixisme, in care toate deciziile erau luate “sus”, prin plan.
E drept ca noi, multa vreme, am crezut in virtutile acestui tip de economie. Dar numai noi, romanii, am crezut? Sau numai noi, cei din lagarul socialist? Minti dintre cele mai stralucite, din lumea occidentala, in numar tot mai mare, au mizat pe economia socialista. Desigur, cu speranta declarata ca numai ea va lichida inegalitatea dintre clase sociale si dintre indivizi. N-a fost sa fie asa. Viata a spulberat visul, dovedind ca in materie de economie, ca si in plan social, sistemele concepute in laborator au pierdut competitia cu sistemele impuse de natura. Economia de piata nu este un ideal, dar e o solutie rationala pentru obtinerea bunastarii.
Trei mari criterii ne ajuta sa distingem economia de comanda, specifica socialismului, de economia de piata. Ele sunt: 1) formarea preturilor; 2) repartizarea resurselor si a veniturilor; 3) concurenta. Aceste criterii ne ajuta sa distingem piata socialista de economia de piata.
S-a vorbit, mai intai, despre tranzitia de la plan la piata. Conceptele nu stau in picioare, au spus criticii ce cautau nod in papura. Doar sunt si tari capitaliste care recurg la planificare. E adevarat. Dar exista o diferenta esentiala intre planificarea in socialism si planificarea in economia de piata. In timp ce fostele tari socialiste planificau si … preturile, sufocand productia, in economia de piata preturile se formeaza pe baza legii cererii si ofertei. Prin urmare, tranzitia de la plan la piata inseamna, de fapt, trecerea de la preturi de comanda, fixe, dictate pe cale administrativa, la preturi adevarate, in miscare.
Repartitia resurselor si veniturilor este al doilea mare criteriu. Planificarea socialista impartea totul, prin dictat administrativ: si valuta, si creditele, si materiile prime, si salariile. Un fixism ce era confundat cu stabilitatea. Economia de piata, in schimb, impinge resursele catre cei in stare sa le valorifice cu maxima eficienta si ii rasplateste cu venituri mai mari pe cei ce fac mai multa valoare adaugata.
Cheia este insa concurenta. In timp ce planificarea socialista impartea produsele prin dictat, in economia de piata castiga cine face performanta. Atat economica, cat si tehnica. Produsele neperformante raman nevandute si fabricantul lor intra in faliment.
Evident, deosebirile sunt cu mult mai numeroase. Cele trei criterii, descrise mai sus, sunt insa cardinale. Pentru a le da viata e nevoie de legi bune, de institutii solide si de mentalitati sanatoase. Altfel, putem avea economie de piata, dar care sa nu fie in deplina stare de functionare.
Analiză
Piata ca tinta (2)
Dupa ce Uniunea Europeana ne-a taiat din elan, atentionandu-ne ca deocamdata nu putem primi calificativul pe care-l ravnim, acela de "economie de piata functionala", fiindca nu indeplinim toate conditiile cerute, unii economisti romani au alunecat spre dezbateri