Piata ca tinta (3)

Uniunea Europeana ni s-a adresat pe un ton imperativ. Vrem sa prindem trenul din 1 ianuarie 2007? Conditia este sa punem pe picioare, in numai trei ani, o piata competitiva.
Treaba grea. Fiindca nu-i vizata doar forma. Intai si intai e vizat continutul. De aici inainte, vom fi  nevoiti sa masuram produsul intern brut pe locuitor, castigul mediu real, consumul real, productiile agricole la hectar, calitatea produselor industriale, exportul pe locuitor tinand seama de tintele anului 2005. Dincolo de acest prag nimic nu va mai fi ca in prezent. Economia noastra va intra in campul concurentei, al competitiei cu economiile vest-europene.
Plecam, desigur, de la starea economica actuala: avem crestere, inflatia scade, dar ne luptam inca din greu cu productivitatea scazuta a muncii, cu consumuri inca mari de resurse, cu risipa, cu munca ineficienta, cu incompetenta manageriala. Si iata ca, acum, vine Uniunea Europeana si ne cere, in perspectiva integrarii, sa iesim din aceasta stare. Mai mult: ne cere sa punem la punct un sistem de piata care sa functioneze. Si adauga: nu va speriati, fiindca puteti!
Putem, intr-adevar. Ar fi insa o nesabuinta sa asteptam minuni fara accelerarea si radicalizarea reformelor. Incepand cu ajustarea costurilor in intreprinderi. Nici o resursa nu ar trebui sa fie exclusa, de la noi materii prime pana la noi proiecte ce impun masuri drastice de rationalizare. Desigur, cu ajutorul pietei libere.
Numai un sistem integrat de piete libere poate fi capabil sa transmita intreprinderilor semnale adevarate privind consumurile, personalul, folosirea resurselor, preturile. Guvernul are o singura sansa: “sa-si ia mainile” de pe intreprinderile neviabile, pentru a acorda asistenta economiei capabile sa valorifice eficient banii si munca. Miza fiind bunastrarea populatiei.
Fara indoiala ca nici un fel de schimbari pozitive nu sunt posibile inainte de restructurarea intreprinderilor de stat. Cine s-o faca? Solutia nu e la guvern. Calea cea mai buna pentru o restructurare rapida nu poate fi decat privatizarea rapida.
Cine ar putea fi cumparatorii? In tara sunt bani putini. Asa ca asteptam investitori straini. Ei vor veni numai daca mediul romanesc de afaceri li se va parea atractiv.
Numeroase intreprinderi ale statului, poate cele mai multe, nu vor putea fi privatizate repede. Unele, care produc pagube mari, vor fi inchise. Cele mai multe, insa, intre care mari platforme industriale, mari combinate, fabrici dintre cele mai diferite, vor continua sa coexiste inca o buna bucata de vreme sub umbrela statului. In cazul acestor intreprinderi, va trebui sa fie aplicata legea. Fiindca statutul juridic al acestor intreprinderi poarta o incarcatura de esenta. Desi se refera inclusiv la unitati ale industriei, legea nu le numeste societati de productie. Ci societati comerciale. Este o deschidere fundamentala catre economia de piata. Si catre integrarea in gandirea economica moderna, care nu mai restrange vechiul sens al termenului productie la fabricatie.
Productia capata astazi un sens mult mai larg, incluzand fabricatia  de bunuri materiale, dar cuprinzand totodata si alte activitati economice: lucrari, servicii. In acest sens, productie inseamna nu numai sa fabrici otel, dar si sa vinzi intr-un magazin, sa cazezi clienti intr-un hotel sau sa asiguri depozitarea in banci a economiilor populatiei. Toate  avand caracter lucrativ. Urmarind, deci, castigul. De aici denumirea de societate comerciala. Si chiar daca, in practica, acomodarea cu aceasta formula se realizeaza greu, drumul nu poate sa duca decat catre sensul din statutul invocat.
A respecta legea inseamna a conditiona si  existenta intreprinderilor statului de profit. De bani obtinuti din vanzarea produselor. De bani adevarati. Pentru asa ceva e nevoie de manageri cu initiativa, cu raspundere si cu spirit de organizare.
In cele din urma, insa, soarta acestor intreprinderi va fi buna numai daca vor fi privatizate si vor avea proprietari destoinici. Daca ei vor exista, ii va fi bine economiei si ne va fi bine si noua. Daca nu vor exista, actionar strategic va ramane… statul, cu poverile, cu limitele si cu neputintele lui.
Numai o piata libera va fi functionala. Numai intr-o astfel de piata banii nu vor mai fugi in preturi, ci in investitii, in initiative economice, in dezvoltare. Ca sa ajungem aici, insa, e nevoie ca statul sa cedeze, acolo unde trebuie, locul pietei. Asta ar insemna ca statul sa lase in seama pietei impartirea resurselor, inclusiv a banilor, organizarea productiei si repartizarea profitului.
Ceea ce nu inseamna nicidecum despartirea statului de economie. Mai cu seama ca economia de piata nu se poate dezvolta, nu se poate consolida fara institutii solide. Si fara legi bune.
Nu poate exista piata functionala fara legi intelepte. Legi care sa fie riguroase, fara a fi insa impilate de o teologie tiranica si exclusivista.
La care sa adaugam respectul fata de legi. Altfel, degeaba vom avea legi bune, pentru ca nimic nu se va schimba.
Nu vom putea avea o economie de piata sanatoasa fara institutii de piata, fara o cultura de piata si fara un ascutit spirit de lupta pentru profit. Si, mai cu seama, fara sa ne obisnuim cu raspunderi, cu efort sustinut, cu munca sarguincioasa.
Acum, in societatea noastra consumatorista – in sensul ca in Romania se consuma mai mult decat se produce – nu sunt deloc putini cei ce s-au dezobisnuit sa munceasca, sa faca performanta, sa-si achite datoriile, sa fie corecti in afaceri. Daca vom continua asa, sfidand legile si sfidand institutiile pietei, nimic din ceea ce dorim, pentru noi, pentru tara, nu se va implini.