Oricat ar parea de ciudat, destinul cartii romanesti depinde in acest moment de decizii administrativ-economice. In multele, prea multele discutii pe acest subiect, apare, inevitabil, cuvantul-cheie: criza.
Majoritatea celor interesati de subiect, oameni cu bun simt si natura autocritica, socotesc ca societatea romaneasca sufera de o criza a lecturii ori de o criza a ceatiei ori de una a constiintei de sine si, din pudoare, evita aratarea cu degetul a goliciunii: in fapt, criza principala e aceea a competentei si a bunei credinte.
Dupa 1990, cultura romaneasca in ansamblul ei a fost aruncata in valurile agitate si mai ales necunoscute ale unei pseudo-economii de piata. S-a pus astfel la incercare capacitatea de supravietuire a celui mai sensibil si vulnerabil component al organismului national – sufletul.
Norocul nostru ca sufletul, cultura adica, nu moare cu una cu doua, ci mai degraba se muta in eternitate, in istorie. Nenorocul ar fi ca orice suflet poate fi corupt sau vandut, daca are un inger slab.
Astazi, la mai mult de un deceniu de la inceputul noului curs, nu cultura, ci industria este subventionata masiv de catre stat.
Paradoxul continua atunci cand colosii industriali sunt si marii datornici la stat, iar datoriile acestora se sterg dintr-o trasatura de condei, in vreme ce impozitul pe poezie este perceput fara crutare.
In 1990 s-a distrus sistemul national de difuzare a cartii, sistem datand din 1923. Consecintele au fost teribile: scaderea tirajelor pana la cifra de 1300 de exemplare in medie pe tara in anul 2000 – tiraj la care contribuie si manualele scolare -, iar prin aceasta s-a produs deschiderea larga a portilor cetatii literare, pentru a se lasa loc saraciei si imposturii.
Dupa zece ani, la orizont se profileaza o amenintare care priveste de asta data caracterul national si unitar al statului si natiunii romane.
Datorita necirculatiei valorilor culturii scrise, enclavizarea culturala este un fapt realizat. O carte tiparita la Timisoara nu va fi de gasit la Lugoj, iar la Iasi sau Bucuresti nici macar nu se va sti de aparitia ei.
Rezultatul nu este decat unul – punerea sub semnul intrebarii a unitatii culturii nationale si a constiintei apartenentei la natiune, constiinta care are drept fundament spiritualitatea comuna a membrilor natiunii, data de limba, valori culturale si credinta. Apar fenomene ingrijoratoare datorita izolarii, localizarii culturale.
Apar spatii fara densitate culturala, iar in cultura nu exista spatii goale, orice comunitate umana fiind supusa influentelor, care sunt asemeni apei: benefice cand au masura si dau viata, dar atunci cand sunt prea multe ineaca.
Un fapt este evident astazi – cheia problemei crizei cartii, a lecturii si a autorului se afla la sistemul de difuzare si distributie a cartii. Nu pledez pentru revenirea la monopolul in domeniu, dar pledez pentru accesul real la cultura.
Astazi, cititorul roman in Romania nu mai gaseste cartea de care are nevoie, iar daca o cauta cu tot dinadinsul, va constata ca ea este extrem de scumpa, nu doar dupa normele romanesti, ci chiar dupa cele europene.
Avem nevoie de o lege a accesului la cultura, o lege care va proteja cultura nationala si va revigora piata cartii prin circulatia cartii, prin aplicarea unor reguli fiscale intelegatoare fata de adevarul ca doar in Romania se face cultura romana si ca ea nu este o marfa, ci garantia existentei statului roman. ai nu doar garantia, ci si unica ratiune de a fi a acestuia. Sa incepem cu inceputul.
Acest material apare in Ziarul de Duminica, supliment cultural al Ziarului Financiar