Compania de training AchieveGlobal estimeaza ca va incheia anul cu o cifra de afaceri de 1,2 mil euro, in crestere cu 46% fata de anul trecut, cand valoarea inregistrata a fost de 820.000 de euro. “Cresterea se bazeaza de fapt pe o crestere a pietei si a investitiilor facute de companii in programe de training, iar asta si pe fondul perspectivei integrarii in Uniunea Europeana”, a declarat Diana Rosetka, sales manager in cadrul Achieve Global. Compania ofera solutii integrate de training constad in analize organizationale, sesiuni de training, personalizarea programelor in functie de nevoile clientilor, coaching si masurarea rezultatelor pentru programele implementate. Echipa Achieve Global este formata in prezent din 14 traineri. Firma, care a intrat pe piata autohtona in 1997, este in prezent parte a holdingului United Business Development si a lucrat pana in prezent cu peste 45 de clienti din diferite industrii, in jur de 18.000 de angajati ai acestora trecand prin programele sale. La nivel mondial, AchieveGlobal este prezenta in 42 de tari ale lumii.
Pe scurt · Profesii
Piata de training ridica afacerile AchieveGlobal
Piata de training ridica afacerile AchieveGlobal