Cifra de afaceri în sistem de franciză în România se ridica la
circa 900 de milioane de euro în 2009, potrivit unui raport de
cercetare de piață realizat de Asociața Română de Franciză (ARF).
“Rețelele de franciză autohtone reprezintă 45-47% din cota de piață
a tuturor sistemelor de francize, datorită în principal faptului că
produsele și serviciile sunt adaptate nevoilor consumatorilor, dar
și pentru că prețul și investițiile necesare sunt considerabil mai
mici decât cele aferente francizelor străine”, spun reprezentanții
ARF.
Cele mai căutate francize sunt cele din industria alimentară și
servicii. “Conform unor studii recente, românii cheltuiesc cea mai
mare parte din veniturile lor pentru hrană, fiind pe primul loc în
UE la acest capitol, lucru ce se reflecta și în proporția deținută
de francizele destinate acestui domeniu.” În perioada 2007-2010
strategia de pătrundere a francizelor străine pe piața locală a
fost master-franciza, adică francizorul (cel care obține franciza)
beneficiază de o exclusivitate teritorială pe o zonă geografică
definită printr-un contract de master-franciză. Printre francizele
care operează pe piața locală se numără: Pizza Hut, Chipstix,
NewYork Pizza, Broaster Chicken, NordSee (foto), DryWallTeam,
Fornetti, Piritex, Ana Pan, Miniblue sau Wu Xing.
Companii
Piața francizelor se apropie de un miliard de euro
Cifra de afaceri în sistem de franciză în România se ridica la circa 900 de milioane de euro în 2009, potrivit unui raport de cercetare de piață realizat de Asociața Română de Franciză (ARF).