In Statele Unite, preturile locuintelor existente pe piata au inregistrat primul declin dintr-o perioada de peste 11 ani, conform unui raport citat de BBC News.
Cel mai important semnal privitor la o incetinire a ritmului de crestere a sectorului imobiliar, costul mediu al unei proprietati a scazut pana la 225.000 de dolari in august, indica raportul citat.
Astfel, pretul mediu a fost cu 1,7% mai mic decat cel inregistrat in august 2005 si primul declin anual consemnat din aprilie 1995.
Raportul, realizat de National Association of Realtors, indica in acelasi timp faptul ca vanzarile de locuinte existente deja pe piata au fost cu 0,5 procente mai mici in august comparativ cu perioada similara a anului trecut. Vanzarile au totalizat 6,3 milioane de proprietati. Totusi, cifra depaseste asteptarile pietei, ce indicau un declin pana la 6,2 milioane.
David Lereah, economist-sef al National Association of Realtors, a declarat ca piata inregistreaza o incetinire a ritmului de crestere, si nu un colaps.
“Vom putea inregistra al treilea an de vanzari record, insa ne asteptam la o ajustare a preturilor la locuinte care va dura cateva luni”, a declarat Lereah.
“Aceasta este corectia preturilor la care ne asteptam, o stabilizare a vanzarilor, iar de la inceputul anului viitor vom asista la o evolutie pozitiva a preturilor”, adauga David Lereah.
Scaderea vanzarilor de locuinte de pe piata survine in contextul in care, conform unui raport publicat saptamana trecuta, constructia de noi case si apartamente a inregistrat un declin de 6 procente in luna august. Astfel, activitatea de constructie a atins cel mai scazut nivel din anul 2003.
Numarul locuintelor disponibile pe piata a crescut cu 1,5 procente in luna august.
Recent, banca centrala americana (Fed) si-a justificat decizia de a intrerupe seria de majorari de rate ale dobanzii prin faptul ca scaderea sectorului imobiliar va frana cresterea economica si va contribui la incetinirea ritmului de crestere al inflatiei. Datele recente sugereaza faptul ca banca centrala americana ar putea incepe in curand sa reduca ratele dobanzii, scrie Financial Times.
“Sectorul imobiliar are probleme, economia este mult mai slabita decat cred majoritatea economistilor, iar Fed va reduce ratele mult mai rapid decat estimeaza pietele”, declara Michael Kastner, din cadrul Sterling Stamos.