Piata leasingului va depasi, la finele acestui an, nivelul de doua miliarde euro, fata de valoarea contractelor incheiate de societatile de profil in 2004, estimata la 1,6-1,7 miliarde euro, a apreciat presedintele Asociatiei Societatilor de Leasing din Romania (ASLR), Cornel Coca Constantinescu.
“Conform datelor ASLR, in primele zece luni ale anului precedent au fost incheiate contracte de 1,4 miliarde euro, nivel egal cu cel consemnat pe ansamblul anului 2003”, a adaugat Constantinescu.
Reprezentantul ASLR a afirmat ca, potrivit studiilor efectuate de catre asociatie si o companie de consultanta, dimensiunea pietei leasingului ar putea ajunge la 4-5 miliarde euro in urmatorii ani.
“Aceasta cota poate fi atinsa daca ponderea contractelor de leasing de echipamente industriale si imobiliare va creste semnificativ. In prezent, leasingul imobiliar detine doar 1,8% din totalul contractelor incheiate, in timp ce diferenta revine celui mobiliar. Mai mult, 95% din leasingul mobiliar revine segmentului auto, ceea ce inseamna foarte mult in comparatie cu situatia din Uniunea Europeana”, a spus Constantinescu.
La nivelul Uniunii Europene, leasingul mobiliar are o cota de 81,59%, conform datelor prezentate de presedintele ASLR.
In domeniul legislativ, Constantinescu a amintit ca ASLR isi propune sa inainteze autoritatilor un proiect de ordonanta de urgenta pentru modificarea si completarea Ordonantei 51/1997 privind operatiunile de leasing si societatile de leasing.
“O prima modificare va viza capitalul social al unei companii de leasing, care trebuie majorat la patru miliarde lei, intr-o prima etapa. Nu mi se pare normal ca o societate de profil, care pana la urma este o societate financiara, sa aiba un capital social cat valoarea unui autovehicul. In urmatorii ani, dorim ca nivelul capitalului sa urce pana la 500.000 euro”, a afirmat presedintele ASLR.
El a mai spus ca o alta propunere prevazuta in proiectul de ordonanta se refera la infiintarea unei autoritati de reglementare a pietei leasingului din Romania.
Infiintata in februarie 1996, ASLR este o organizatie profesionala care reprezinta interesele a 44 societati de leasing.