Vanzarile de semiconductoare vor creste anul acesta cu 7,4% la 254,7 mld. $ (209 mld. euro), peste prognoza anterioara de 6,8% si dublu fata de majorarea de 3,6% inregistrata in 2005, potrivit estimarilor companiei de cercetare a pietei iSuppli. Modificarea prognozei pentru 2006 a fost determinata de conditiile imbunatatite de pe piata. Totusi, potrivit raportului prezentat de iSuppli, avansul vanzarilor se plaseaza sub nivelul ratei medii anuale de crestere estimata pentru intervalul 2005-2010, de 8,2%. Vanzarile internationale de echipament electronic care utilizeaza cipuri de memorie vor creste cu 5,9% in 2006, sub avansul de 7,8% consemnat in 2005, potrivit prognozelor analistilor. Pentru anul 2007, analistii estimeaza o majorare a venitului din vanzarile de semiconductoare la nivel mondial cu 12% fata de 2006, la 285,2 mld. $ (234 mld. euro). Mediafax