“Piața muncii temporare este o piață care a cunoscut o explozie în ultima perioadă, aceasta nefiind afectată aproape deloc de criza economică mondială”, a declarat pentru ZF Christos Mihailidis, director pe Europa de Est al Adecco, invitat special în cadrul conferinței conferinței de HR “Perspective pentru HR în 2011: Ce misiune va avea managerul de HR în dezvoltarea companiilor?”, organizată de Ziarul Financiar în parteneriat cu compania de asigurări Alico, casa de avocatură PeliFilip și operatorul de servicii medicale Regina Maria.
Acesta a menționat că în 2008 și 2009, compania, cel mai mare furnizor mondial de muncă temporară, nu a înregistrat o scădere a vânzărilor. De asemenea, în 2010, compania a înregistrat o creștere de 20%-30% a vânzărilor.
Printre țările care se folosesc cel mai mult de această piață a muncii se numără Polonia, Rusia, Ungaria și Republica Cehă.
În privința României, dacă în 2004 piața muncii temporare era de mici dimensiuni, în ultimii șase ani aceasta a crescut puternic, apropiindu-se de procentajul mediu de la nivelul UE.