Sectorul telecomunicatiilor din Uniunea Europeana a crescut anul trecut cu 1,9% la aproape 300 de miliarde de euro (2% din PIB-ul UE), conform unui raport prezentat de Viviane Reding, comisarul UE pentru telecomunicatii si societatea informationala.
“2007 a fost al cincilea an consecutiv in care s-a inregistrat o crestere a investitiilor in acest sector, investitii care au depasit 50 de miliarde de euro (cifra similara celei inregistrate de SUA si superioara celei inregistrate de China si Japonia impreuna)”, conform datelor UE.
Comunicatiile mobile continua sa fie cel mai mare sector pe piata telecomunicatiilor, cu o crestere a veniturilor din telefonia mobila de 3,8%, pana la un total de 137 de miliarde de euro. Nivelul de penetrare a telefoniei mobile a crescut chiar mai mult (112% fata de 103% in 2006), iar cel al serviciilor mobile de a treia generatie (3G) s-a dublat in 2007 pentru a atinge 20%, reprezentand in momentul de fata peste 88 de milioane de abonamente. Explozia serviciilor 3G a condus la o crestere cu aproximativ 40% a serviciilor de date mobile.
Veniturile telefoniei vocale fixe au scazut cu 5% fata de 2006, deoarece clientii au preferat serviciile de telefonie mobila si IP. Operatorii de telefonie fixa au amortizat insa aceasta pierdere prin cresterea puternica a serviciilor de internet in banda larga, care au adus venituri de 62 de miliarde de euro.