Piața Universității a fost evacuată, în jurul orei 0.15, iar traficul rutier se desfășoară normal.

În Piața Universității au mai rămas doar jandarmii care asigură zona și încearcă să o mențină liberă.

Totodată, alte coloane de jandarmi acționează pe Bulevardul Regina Elisabeta și încearcă dispersarea eventualelor grupuri de manifestanți.

Jandarmii au început acțiunea de evacuare a Pieței Universității, înainte de ora 24.00, după ce i-au somat pe protestatarii rămași să evacueze zona, spunând că în contrar vor folosi forța.

Somațiile au fost atât verbale, cât și prin semnale luminoase.

În Piața Universității mai rămăseseră aproximativ 150 de persoane la momentul declanșării acțiunii de evacuare.

Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei București, Georgian Enache, a declarat că 29 de persoane au fost duse la dubele jandarmilor pentru identificare. Ele au fost scoase din zona de protest.

Cele 29 de persoane au aruncat cu obiecte contondente și au tulburat ordinea publică, potrivit lui Georgian Enache.

Purtătorul de cuvânt al Jandameriei București declarase anterior, că jandarmii sunt prezenți în Piața Universității pentru a asigura ordinea publică și pentru a se asigura că legea este respectată.

Enache spunea că legea va fi aplicată, în sensul că, întrucât protestul nu este autorizat, organizatorii vor fi identificați urmând să fie sancționați conform legii.

De asemenea, printre protestari au fost identificate persoane care se află în baza de date ca participând la acțiuni publice violente, în special pe stadioane.

Ora 00:05 Jandarmii evacuează Piața Universității, după ce i-au somat pe protestatarii rămași să evacueze zona, spunând că în contrar vor folosi forța.

Jandarmii s-au grupat și le-au somat, la portavoce, pe cele 150 – 200 de persoane rămase în Piața Universității să evacuzeze zona.

Avertismentul verbal a fost făcut de trei – patru ori.

Totodată, au fost trase semnale luminoase de avertisment.

Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei București, Georgian Enache, a declarat că 29 de persoane au fost duse la dubele jandarmilor pentru identificare.

Ele au fost scoase din zona de protest.

Cele 29 de persoane au aruncat cu obiecte contondente și au tulburat ordinea publică, potrivit lui Georgian Enache.

Purtătorul de cuvânt al Jandameriei București declarase anterior, că jandarmii sunt prezenți în Piața Universității pentru a asigura ordinea publică și pentru a se asigura că legea este respectată.

Enache spunea că legea va fi aplicată, în sensul că, întrucât protestul nu este autorizat, organizatorii vor fi identificați urmând să fie sancționați conform legii.

De asemenea, printre protestari au fost identificate persoane care se află în baza de date ca participând la acțiuni publice violente, în special pe stadioane.

Ora 23:39 Jandarmii au ridicat 29 de persoane dintre protestatarii din Piața Universității, după ce acestea au aruncat cu obiecte contondente și au tulburat ordinea publică.

Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei București, Georgian Enache, a declarat că 29 de persoane au fost duse la dubele jandarmilor pentru identificare.

Ele au fost scoase din zona de protest.

Cele 29 de persoane au aruncat cu obiecte contondente și au tulburat ordinea publică, potrivit lui Georgian Enache.

Purtătorul de cuvânt al Jandameriei București declarase anterior, că jandarmii sunt prezenți în Piața Universității pentru a asigura ordinea publică și pentru a se asigura că legea este respectată.

Enache spunea că legea va fi aplicată, în sensul că, întrucât protestul nu este autorizat, organizatorii vor fi identificați urmând să fie sancționați conform legii.

De asemenea, printre protestari au fost identificate persoane care se află în baza de date ca participând la acțiuni publice violente, în special pe stadioane.

Ora 23:28 Echipajele medicale ale Ambulanței București și SMURD au intervenit pentru a acorda îngrijiri unui număr de 20 de persoane, printre care cinci jandarmi, în timpul protestului din Piața Universității.

Cele 20 de cazuri au fost înregistrate de SMURD și Ambulanța București până la ora 23.15.

Dintre acestea, patru au fost intervenții ale SMURD și 16 ale Ambulanței București.

Dintre cele 20 de cazuri, cinci au vizat jandarmi. Alte trei persoane au primit prim ajutor după ce au inhalat gaze lacrimogene

În ceea ce-i privește pe cei cinci jandarmi, trei au fost transportați la spital.

În timpul protestelor a fost lovit și un cameraman de la un post de televiziune.

Ora 22:49 Jandarmii au reușit degajarea carosabilului din Piața Universității din București, în pofida încercărilor unor tineri de a mobilize cetățeni să iasă simultan pe căile de la metrou pentru a deruta forțele de ordine, majoritatea protestatarilor preferând să părăsească zona.

Forțe de intevenție au fost mobilizate în zonă alături de jandarmii, sectorul Bulevardul Magheru, străzile adiacente (Câmpineanu și Batiștei) fiind blocate de forțele de ordine.

Circulația între C.A. Rosetti și Bulevardul Mihail Kogălnicenu este eliberată și dirijată de polițiștii rutieri.

La ora transmiterii acestei știri, majoritatea protestatarilor adunați în Piața Universității – considerată zona zero a democrației – au început să părăsească zona, unde, la un moment dat, aproximativ 2.000 de oameni s-au strâns pentru a protesta față de Putere.

În zonă mai multe mașini de intervenție și de jandarmi au fost mobilizate, ceea ce provoacă huiduieli din partea protestatarilor, în timp ce atunci când o mașină SMURD este văzută o aplaudă.

Echipajele medicale ale Ambulanței București și SMURD au intervenit pentru a acorda îngrijiri unui număr de 17 persoane, printre care patru jandarmi, în timpul protestului din Piața Universității.

Un cameraman de televiziune a fost rănit cu o piatră. De altfel, victime colaterale s-au înregistrat în timpul conflictelor între manifestanîi și jandarmi. Martori la evenimente spun că sunt instigatori, astfel că a luat amploare conflictul, în pofida încercărilor de a fi păstrat calmul în zonă.

Sute de jandarmi, polițiști, forțe de intervenție sunt mobilizate la această manifestație.

Ora 22:45 SMURD și Ambulanța București au intervenit pentru 17 persoane la Universitate

Echipajele medicale ale Ambulanței București și SMURD au intervenit pentru a acorda îngrijiri unui număr de 17 persoane, printre care patru jandarmi, în timpul protestului din Piața Universității.

Cele 17 cazuri au fost înregistrate de SMURD și Ambulanța București până la ora 22.30.

În ceea ce-i privește pe cei patru jandarmi, unul a primit îngrijiri de la Ambulanță, iar trei de la SMURD.

Doi dintre jandarmi au fost transportați la spital.

Ora 22: 09 Traficul a fost deblocat parțial în Piața Universității

Traficul rutier a fost deblocat, sâmbătă, în jurul orei 22.00, în Piața Universității pe banda către Piața Romană, după patru ore de la oprirea circulației în zonă de către protestatarii adunați.

Mașini de poliție dirijează circulația, după ce Piața Universității a fost degajață parțial de jandarmi.

Unele grupuri de tineri refuză să treacă pe trotuar pentru a fi degajat întreagul bulevard.

Ora 21:28 Protestele din Piața Universității au devenit violente, unii dintre manifestanți aruncând cu pietre în forțele de ordine.

Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei București, Georgian Enache, a declarat că unii dintre manifestanți au forțat cordonul de ordine și au blocat traficul.

Unii dintre aceștia sunt cunoscuți ca făcând parte din galeriile sportive, ei fiind în baza de date a Jandarmeriei ca având antecedente în organizarea de manifestări violente.

Aceștia au aruncat cu pietre și alte obiecte contondente în forțele de ordine. Totodată, ei au aruncat cu petarde.

În aceste condiții, jandarmii au intervenit în forță.

Enache nu a furnizat o cifră privind numărul jandarmilor prezenți la fașa locului, el spunând că dispozitivele sunt suplimentate gradual în funcție de evoluția evenimentelor.

Ambulanța a intervenit pentru opt persoane, la Universitate, una lovită în cap cu bastonul

Serviciul de Ambulanță București a intervenit pentru a acorda îngrijiri medicale în cazul a opt persoane, în timpul protestului din Piața Universității, una suferind un traumatism cranio-cerebral după ce a fost lovită în cap cu bastonul.

Medicii de la Ambulanță au acordat îngrijiri medicale în cazul a două persoane cu hipertensiune, una fiind transportată la Spitalul Universitar de urgență București. Cealaltă a refuzat internarea.

Tot la Spitalul Universitar de Urgență București a fost dusă și o femeie care a suferit un atac de panică.

Un bărbat căruia a început să-i curgă sânge din nas a fost dus la Spitalul Colțea.

Un altul a primit îngrijiri medicale unui bărbat de 55 de ani care a fost lovit în cap cu un baston, de către un jandarm.

Echipa medicală a intervenit pentru a acorda prim ajutor și unei persoane în vârstă de 56 de ani care a inhalat gaze lacrimogene. Aceasta a refuzat internarea.

Totodată, medicii i-au acordat îngrijiri și unui jandarm lovit la cap.

Florin Hulea, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române, a declarat că incidentul în care unul dintre jandarmi a fost rănit la cap este regretabil. El a subliniat că jandarmii se află la Universitate tocmai pentru a preîntâmpina astfel de incidente.

“Colegii mei s-au echipat cu căștile de protecție pentru a evita astfel de incidente”, a spus Hulea.

Aproximativ 400 de persoane s-au adunat inițial, la ora 14.00, în Piața Universității. Oamenii, de toate vârstele și invocând diverse probleme sociale – salarii mici, pensii reduse, lipsa locurilor de muncă, problemele legate de taxa auto și reforma din sănătate – au scandat lozinci pentru demisia președintelui Traian Băsescu și a Guvernului.

În jurul orei 18.00 a izbucnit un incident cu jandarmii, după ce protestatarii au ieșit în bulevard, blocând traficul rutier dinspre Piața Romană spre Universitate.

Apoi, unii manifestanți au decis să plece spre Palatul Cotroceni, iar alții au hotărât să rămână la Universitate. Ulterior, cei plecați la Cotroceni au decis să revină la Universitate.

Purtătorul de cuvânt al Jandameriei București, Georgian Enache, a declarat că jandarmii nu sunt prezenți în Piața Universității pentru a lua măsuri contra protestatarilor, ci pentru a asigura ordinea publică și pentru a se asigura că legea este respectată.

Totuși, Enache a spus că legea va fi aplicată, în sensul că, întrucât protestul nu este autorizat, organizatorii vor fi identificați urmând să fie sancționați conform legii.

Proteste au avut loc în București și vineri, acțiunea pornind inițial ca una de solidaritate cu medicul Raed Arafat. Ulterior, oamenii au început să scandeze tot mai mult lozinci contra președintelui Traian Băsescu.