Piața lacurilor, vopselelor și tencuielilor decorative a crescut cu 3-5% în volum, dar a scăzut cu 2-4% în valoare în primele opt luni din acest an, comparativ cu perioada similară a anului trecut, potrivit datelor companiei de cercetare InterBiz research & consulting.

„Pe piața vopselelor s-a remarcat accentuarea concurenței pe segmentul inferior de preț, iar rețelele de bricolaj au contribuit la acest trend prin prisma extinderii mărcilor private de vopsele. Tencuielile decorative au avut cea mai slabă evoluție în primele opt luni ale anului 2013, înregistrând o scădere de aproximativ 15% din cauza încetinirii programului de reabilitare termică a blocurilor de locuințe“, arată reprezentanții companiei de cercetare.

Dragoș Militaru, directorul general executiv al grupului Fabryo – Atlas Paints, afirmă că pe piață se observă o dinamică interesantă a unor jucători din categorii de produse complementare, care investesc în piața vopselelor.

„Consumatorii devin treptat mai informați și calitatea produselor devine mai relevantă decât prețul de la raft. Majoritatea competitorilor care au mizat doar pe preț, în detrimentul calității produselor, au probleme serioase să reziste în continuare. Românii au început să înțeleagă că prețul trebuie corelat cu randamentul pro­dusului (suprafața acoperită) și calitatea acestuia (durabilitate, culoare, ușu­rință în aplicare, compatibilitatea cu alte produse de finisaj)“, spune reprezentantul grupului.

El estimează că piața a scăzut cu 5 – 10% față de anul 2012, principalele elemente negative fiind lipsa finanțării proiectelor de reabilitare și incertitudinile legate de stabilitatea veniturilor, dar și scăderea continuă a populației rezidente în România.

Grupul condus de Militaru a rezultat în urma fuziunii dintre Fabryo Corporation, deți­nută de fondul suedez de investiții Oresa Ventures, și Atlas Paints – producător de materiale și finisaje pentru construcții desprins din Atlas Corporation, firmă controlată de omul de afaceri grec John Sitinas -, și a anunțat în martie o cifră de afaceri de peste 39 milioane euro la nivelul anului trecut.

„Deși am avut un început de an bun, sensibil peste 2012, după vacanța prelungită de Paști consumul materialelor de finisaje pentru construcții a început să scadă. (…) Ne așteptăm la o cifră de afaceri similară cu cea obținută anul trecut și la o creștere de profitabilitate. Din cauza mediului volatil în care evoluăm, evenimente externe – cum ar fi prețul petrolului sau ratele de schimb valutar – pot avea un impact semnificativ asupra rezultatelor noastre“, afirmă Militaru.
 

Vopselele trebuie să acopere „din prima“

Adrian Ion, director de marketing al firmei Deutek, afirmă că renovările sunt în creștere față de perioada 2007-2008, fenomenul luând amploare pe măsură ce a devenit mai clar că efectele crizei nu sunt conjuncturale și de scurtă durată.

„În ultimii trei ani mulți consumatori s-au îndreptat către produse extrem de ieftine, de calitate extrem de slabă. Vopselele «de prim preț» au început să fie utilizate din plin și din nefericire pentru consumatori au generat extrem de multe frustrări. S-a generat acel tipar al consumatorului reîntors în magazin nervos și plin de vopsea care cerea un produs în continuare accesibil ca preț, dar totuși de încredere și care să își facă treaba“, a adăugat el. Procesul anevoios și costisitor de educare s-a produs deja, iar în prezent achizițiile sunt făcute mult mai inteligent, pe baza unei analize mai corecte a raportului real preț-calitate. „Per total, consumatorii și-au dat deja seama de capcana prețului unui litru de vopsea care costă cât un litru de apă plată – la final ceea ce pune pe perete este extrem de asemănător cu apa plată“, afirmă reprezentantul Deutek.

Pe de altă parte, în cazul clienților care alocă un buget similar cu cel de dinainte de criză, cheltuirea banilor este realizată într-un mod mult mai eficient odată cu creșterea gradului de informare și implicare în luarea deciziei. „Așteptări care de acum au devenit standard pentru o vopsea lavabilă sunt ca produsul să acopere «din prima», să reziste la orice tipuri de pătare și spălare, să aibă și efecte benefice asupra sănătății, să vină în culori vii și originale“, a mai spus el.

Directorul de marketing al Deutek afirmă că o estimare corectă a evoluției pieței a devenit un exercițiu din ce în ce mai complicat începând cu anul 2008, când industria a suferit prima corecție semnificativă, prognozele fiind îngreunate de variația anuală extrem de redusă din ultima perioadă, dar și de sezonalitatea din ce în ce mai pronunțată pe luni. „Putem spune că piața primelor opt luni se situează la același nivel cu cel de anul trecut“, afirmă el.

Citiți materialul complet în revista Business Construct sau pe www.zfcorporate.ro/business-construct

Ce mai puteți citi în numărul de luna octombrie al Business Construct

  • Un oraș fără macarale. Unde pot reapărea șantierele în București

  • Sfaturile lui Markus Wirth: Nu faceți dumping, păstrați cash și plătiți-vă contractorii

  • Marius Pintea, Akzo Nobel Coatings: Sper ca în trei ani piața locală a vopselelor să se oprească din scădere

Articol publicat în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 14.10.2013