Teatrul itinerant Țăndărică în Herăstrău

Teatrul itinerant Țăndărică în Herăstrău se află, până în 19 iulie, în Parcul Herăstrău (intrarea principală din Piața Charles de Gaulle), unde cei mici se pot bucura de frumoasele povești din cadrul stagiunii de vară (foto 1).

Stagiunea de Vară este unul dintre evenimentele care marchează Aniversarea de 70 de ani a Teatrului Țăndărică și se desfăsoară în perioada mai – septembrie 2015.

Scopul stagiunii este acela de a facilita accesul copiilor la spectacole, motiv pentru care Teatrul Itinerant Țăndărică se va afla, pe toată perioada verii, în cele mai importante parcuri din București. 

Deschiderea Institutului Cultural Român de la Beijing

Secretarul de stat Radu Podgorean a participat marți, 14 iulie 2015, la deschiderea Institutului Cultural Român de la  Beijing. Noul institut cultural românesc în străinătate, cel de-al 18-lea, reprezintă prima prezență culturală instituțională a României nu numai în China, ci și pe continentul asiatic.

La eveniment au participat reprezentanți ai Ministerului Culturii și Ministerului Afacerilor Externe din R. P. Chineză, ai autorităților locale și ai mediului academic, inclusiv experți chinezi în limba și literatura română, ziariști. Programul manifestării a inclus alocuțiuni susținute de oficialii român și chinez, mesajul președintelui ICR, vernisajul expoziției de grafică și tapiserie Tradiție și Modernitate semnată de Mircia Dumitrescu și Anna Maria Orban.

În discursul său, secretarul de stat Radu Podgorean a subliniat că deschiderea Institutului Cultural Român de la Beijing este un moment cu o semnificație remarcabilă în ansamblul relațiilor româno-chineze și, în același timp, un deschizător de drum pentru diversificarea și consolidarea acestor legături, prin promovarea diplomației culturale, componentă esențială a diplomației moderne.

Mesajul transmis de președintele Institutului Cultural Român, Radu Boroianu, cu această ocazie a evidențiat că Institutul Cultural Român de la Beijing va continua o valoroasă tradiție, va face cunoscută excelența românească în noile domenii ale culturii în sens larg și va avea, astfel, un rol strategic în rețeaua institutelor culturale românești din străinătate.

Pe 15 iulie a pornit Caravana Muzeelor!

Aflată la a patra ediție, Caravana Muzeelor invită copiii de 6-10 ani să cunoască mai bine Bucureștiul. Astfel, opt muzee bucureștene vor găzdui, pe durata vacanței de vară, ateliere de educație cultural-artistică (foto 2-6). Caravana Muzeelor 2015 este organizată de Global Mindscape, Muzeul Municipiului București (MMB), Muzeul de Artă Vasile Grigore – pictor și colecționar, Muzeul Național al Pompierilor – Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și Muzeul Național Tehnic Prof. Inginer Dimitrie Leonida.

Urcați copiii în Caravana Muzeelor în perioada 15 iulie – 4 septembrie 2015, de miercuri până vineri, începând cu ora 10.00 (aproximativ două ore). Prin intermediul jocului și al artelor copiii vor descoperi, pe înțelesul lor, câteva secrete ale muzeelor și tehnici artistice inspirate de obiectele de preț găzduite de acestea. Pe care, firește, le vor experimenta: cu pensula în mână și foaia albă în față, prin lucrări în creion, pastel, tempera, modelaj sau chiar linogravură. Caravana Muzeelor a fost inițiată în anul 2012, numărul de muzee implicate fiind de cinci. O noutate a acestei ediții este implicarea amplă a Muzeului Municipiului București: cinci sedii ale acestei instituții importante pentru cunoașterea orașului participă în proiect pentru prima dată, găzduind grupurile de copii curioși și creativi.

Atelierele de vacanță debutează în zilele de 15-17 iulie la Muzeul Theodor Aman (MMB), unde povestim despre Viața cotidiană în lucrările lui Theodor Aman: descoperim viața cotidiană în Bucureștiul secolului al XIX-lea prin intermediul lucrărilor realizate de Theodor Aman, artist apreciat în epocă și fondator al Școlii de Belle-Arte din București, iar în cadrul aplicațiilor practice abordăm pictura pe lemn față-verso și linogravura.

La Muzeul de Artă Vasile Grigore – pictor și colecționar (22-24 iulie) copiii au ocazia să descopere stilul inconfundabil al artistului Vasile Grigore, personalități portretizate de diverși artiști, precum detalii despre colecția de artă tradițională românească. La ateliere abordăm tehnici speciale: pictăm cu acrilic pe placaj preparat de formă pătrată sau decorăm o trăistuță: învățăm să realizăm o bordură cusută, apoi pictăm motive decorative pe câmpul central.

A treia săptămână (29-31 iulie) este dedicată ciclului intitulat Istoria unei familii, mai precis familiei Macovei: Colecția de Artă Ligia și Pompiliu Macovei (MMB). Vizităm clădirea care adăpostește colecția arhitectului diplomat Pompiliu Macovei și a soției acestuia, pictorița Ligia Macovei, iar la aplicația practică pictăm cu acrilic pe carton pânzat inspirați de picturile din muzeu. Pasiunea de a colecționa a celor doi soți Macovei a început cu arta populară. Vom păși pe urmele lor, iar la atelierul de joi, 30 iulie, vom picta un vas de ceramică decorat cu motive tradiționale românești.

În august și septembrie 2015 Caravana Muzeelor se oprește la temele:

Foișorul de Foc și destinul pompierilor – 5-7 august

Istoria unei familii: familia Storck – 12-14 august

Descoperim știința prin artă la Muzeul Tehnic – 19-21 august

Istoria unei familii: familia Nottara – 26-28 august

De la fereastra Palatului Suțu – 2-4 septembrie

Urcați copiii în Caravana Muzeelor folosind adresa caravana.muzeelor@gmail.com sau telefonul 0724.083.932

Taxa de participare (include materialele folosite și accesul în muzeu): 10 lei/ copil/ atelier

Detalii: https://caravanamuzeelor.wordpress.com

Weekend cu filme la Grădina Botanică

Pe final de iulie, orașul se pregatește de evadare. Filmele scurte se instalează pe iarbă, iar Gradina Botanică e gata să primească mii de cinefili într-un cadru de poveste. Marele Picnic ShortsUP e migrarea firească a spectatorilor din sălile de cinema închise pe iarba grădinii, pentru a viziona scurtmetrajele premiate pe pături, sub cerul liber. A doua ediție a celui mai mare picnic cinematografic are loc vineri, 24 iulie și sâmbăta, 25 iulie, începand de la ora 18.00. Se anunță un weekend plin cu scurtmetraje, muzică live și jocuri (foto 7, 8).

Anul acesta picnicul ShortsUP​ se extinde la doua zile și își propune să reinterpreteze spațiul Grădinii Botanice prin film, muzică și alte arte prietene cinemaului. Un ecran gonflabil va fi ancorat printre copacii și vegetația primitoare, pentru a crea sala de cinema preferată a sezonului de vară, cu vedere spre filme scurte și cer înstelat.

Dorința de evadare și călătorie – doua nevoi adânc înrădăcinate în ADN-ul omului modern, se vor regăsi sub formă de comedie, ficțiune, animație și romance în selecția de film a marelui picnic. Cei care n-au apucat încă să plece în vacanță își vor lua porția de libertate din scurtmetrajele cu dor de ducă proiectate la ShortsUP. Două programe diferite vor rula vineri, 24 iulie și sâmbătă, 25 iulie, de la ora 21.30 până la 23.30.

Vineri și sâmbătă, publicul va putea explora Grădina Botanică într-o serie de tururi ghidate desfășurate între 18.00 și 21.30. Nu vor lipsi jocurile de iarbă verde și gustările de picnic adunate într-un food-court cu opțiuni diverse. Muzica se va auzi live, în seara de sâmbătă, când spectatorii sunt invitați să prelungească desfătarea cinematografică prin dans. Tot sâmbătă, Grădina Botanică va prinde viață de-a binelea printr-un joc de lumini inspirat de sutele de nuanțe ale spațiului verde care va înconjura evenimentul.

Pentru a ocupa un loc confortabil pe iarbă, cinefilii sunt sfătuiți să vină înarmați cu pături, cu mențiunea că acestea vor putea fi cumparate si de la eveniment.

Biletele la Marele Picnic pot fi achizitionate in avans prin MyTicket si Eventim la pretul de 20 de lei/ seara sau 35 lei/abonament dar si la fata locului la pretul de 25 de lei/ seara sau 40 lei/abonament, in limita locurilor disponibile.