Producatorul de tevi din otel Silcotub Zalau a inregistrat anul trecut o pierdere de 3,4 milioane euro, de aproape trei ori mai ridicata comparativ cu pierderea raportata in 2003, pe fondul cresterii cheltuielilor cu materia prima.
Silcotub a realizat in 2004 o cifra de afaceri de 116 milioane de euro, in crestere cu 46,3% comparativ cu vanzarile aferente anului precedent.
Evolutia in crestere a pretului otelului pe piata internationala  de anul trecut nu a fost neaparat favorabila producatorilor de tevi din otel,  in conditiile in care materia prima principala este otelul.
Cheltuielile din exploatare ale Silcotub s-au cifrat la 115 milioane de euro, peste nivelul vanzarilor, in crestere cu 40,6% fata de cele din 2003. Dintre acestea, cheltuielile cu materiile prime au inregistrat o crestere de 43,8%, atingand 73 milioane de euro. Silcotub a fost afectata si de cresterea cheltuielilor cu energia electrica si apa, in conditiile in care utilitatile sunt pe un trend de scumpire in vederea alinierii tarifelor la nivelul Uniunii Europene. Aceste cheltuieli au fost anul trecut de 6,9 milioane de euro, mai ridicate cu 23,3% fata de situatia din 2003.
Silcotub produce tevi din otel carbon si slab aliat fara sudura, cu utilizare in industria constructiilor, petrolului si gazelor, energetica, chimica si cea a constructiilor de masini.
Compania a fost preluata anul trecut de grupul international Tenaris, unul dintre cei mai mari producatori de tevi la nivel mondial. Oficialii Tenaris au purtat o serie de discutii anul trecut cu reprezentantii producatorului de automobile Dacia Pitesti pentru a deveni furnizor la nivelul tuturor locatiilor din lume care vor produce modelul Logan.
O data cu preluarea Silcotub, grupul Tenaris a demarat un program de investitii de 7 – 8 milioane de euro,  pentru modernizarea capacitatilor de productie la societatea romana. Acest program urmeaza sa fie finalizat in pana in luna iulie a anului curent.
Tenaris a intrat pe piata romaneasca prin achizitia  Tubman International, societate ce detinea Silcotub Zalau, Tubinox Bucuresti si Laminorul Braila. Intrucat tinta principala a Tenaris a fost Silcotub, ulterior grupul a renuntat la Laminorul Braila, pe care a cesionat-o gratuit Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS). Tenaris controleaza peste 84% din actiunile Silcotub, cel mai important actionar minoritar fiind SIF Banat – Crisana, cu o participatie de 8,5%.
Actiunile Silcotub sunt listate la Bursa de Valori, ultima tranzactie cu aceste titluri realizandu-se la pretul de 70.000 lei/actiune. La acest pret, capitalizarea bursiera a companiei este de 17,6 milioane de euro. catalin.ciocan@zf.ro