Bilanțul celor mai mari 35 de companii aflate în portofoliul statului român, mare parte dintre acestea aflându-se pe lista monitorizată de FMI, arată ca acestea au avut anul trecut un business cumulat de aproape 10 miliarde de euro, dar în același timp acestea nu au înregistrat profit, pierderile totale ale acestor coloși ridicându-se la aproape 500 de milioane de euro.

Liderul clasamentului minusurilor este CFR SA, ale cărui pierderi au ajuns anul trecut la peste 300 de milioane de euro. Podiumul este completat de prezențe obișnuite când vine vorba de pierderi, respectiv de Compania Națională a Huilei, care a raportat un minus de peste 151 milioane de euro, în timp ce medalia de bronz în cursa celor mai mari minusuri a fost adjudecată de CFR Marfă, cu un total de peste 127 de milioane de euro. Termoelectrica, Tarom, Oltchim, Poșta Română, CFR Călători, Complexul Energetic Turceni și SNLO completează topul celor mai mari 10 companii cu pierderi aflate în portofoliul statului. În cele mai multe cazuri, companiile analizate și-au mărit pierderile comparativ cu 2009, astfel că eternele discuții despre restructurarea și eficientizarea firmelor de stat au rămas doar la stadiul de vorbe. La partea opusă însă sunt și companii care înclină puțin balanța în favoarea statului român, așa cum este cazul Romgaz, Transgaz sau Hidroelectrica. O singură companie de stat a reușit anul trecut să înregistreze un profit net de peste 100 de milioane de euro, acesta fiind cazul Romgaz, unicul producător de gaze naturale controlat de statul român care a ajuns la un câștig net de 155 de milioane de euro. Al doilea profit net ca dimensiune înregistrat de o companie controlată de stat este cel realizat de Transgaz, transportatorul național de gaze naturale, care a raportat un profit net de aproape 90 de milioane de euro. Podiumul este completat de Hidroelectrica, cel mai ieftin producător de energie din România, care a raportat un câștig net de aproape 70 de milioane de euro, un rezultat de peste 6 ori mai bun față de cel din 2009. Numai patru companii de stat au reușit anul trecut să lucreze la o marjă de profit de peste 10%, restul zbătându-se între pierderi sau marje de profit infime, deși majoritatea companiilor sunt lideri de piață sau jucători de talie mare în concurență cu firmele private. Ziarul Financiar a analizat la începutul lunii septembrie cele mai mari 35 de companii de stat, care țin în mâini resursele, energia și transporturile din România.