Bank of America a consemnat în trimestrul trei o pierdere de 7,3 mld. dolari (5,3 mld. euro), cauzată de costurile survenite pe fondul noilor reglementări federale cu privire la conturile și cardurile de credit ale consumatorilor, scrie Bloomberg. Neluând în calcul aceste costuri și nici câștigurile extraordinare, banca a avut profit de 3,1 mld. dolari (2,2 mld. euro). “Ne adaptăm la noul mediu de reglementare, calitatea creditelor continuă să se îmbunătățească și încercăm să gestionăm riscul și să construim capital”, a declarat directorul executiv Brian Moynihan.