Compania canadiana Exall Resources Limited a inregistrat, in primul semestru, o crestere a pierderilor si o diminuare a veniturilor, ca urmare a unui deficit de minereu la proiectul sau Glimmer Mine si a preturilor scazute ale aurului, informeaza Mediafax.
Exall a consemnat o pierdere de 1,6 milioane de dolari, la venituri de 2,57 milioane de dolari, comparativ cu pierderea de 856.503 de dolari si veniturile de 10,3 milioane de dolari din perioada similara a anului trecut. La sfarsitul lunii iunie, Exall dispunea de lichiditati de 1,14 milioane de dolari.
In perioada analizata, au fost suspendate operatiunile societatii Glimmer Mine a Exall din cauza deficitului de minereu exploatabil. Cel mai important factor a fost, conform oficialilor companiei canadiene, nerentabilitatea proiectului, pretul redus al aurului fiind insuficient pentru a acoperi costurile exploatarii miniere.
Exall a intentionat sa cumpere 53% din capitalul societatii Oltchim Ramnicu Valcea, dar tranzactia nu s-a incheiat intrucat firma canadiana nu a platit pretul actiunilor si nu a deschis un cont escrow in valoare de 25 milioane dolari.
Exall Resources Limited a fost desemnata, miercuri, de autoritatile din Slovacia drept noul proprietar al pachetului de actiuni reprezentand 41% din capitalul total al NovA!cke Chemické ZA!vody, a.s. (NCHZ), una dintre cele mai mari companii din sectorul chimic din aceasta tara.
Valoarea acestei tranzactii este de 275 de milioane de coroane slovace (5,5 milioane de dolari), suma care va fi furnizata de investitorii europeni cu care compania colaboreaza, urmand ca achizitia sa fie incheiata in urmatoarele 90 de zile.