Vânzările Smithfield Foods, unul dintre cei mai mari producători de carne la nivel mondial, au crescut cu 24% pe piața locală, în perioada mai-iulie 2011, până la 57,6 mil. dolari (42,3 mil. euro, la cursul actual). În aceeași perioadă, mai-iulie 2011, compania a raportat pierderi de 4,6 mil. euro, de 23 de ori mai mari decât în perioada similară din 2010.
“În România, operațiunile de procesare a cărnii sunt afectate de situația economică marcată de recesiune și de cererea slabă. În aceste condiții, nu ne așteptăm ca în anul fiscal 2012 (început la 1 mai 2011 – n. red.) să obținem profit”, se arată în raportul financiar al companiei.
Afacerile companiei pe piața locală au crescut puternic în condițiile în care prețurile produselor s-au majorat cu 17%, iar vânzările în volum au crescut cu doar 2%, după cum se arată în raport.
Creșterile exclud vânzarea de porci în viu și includ impactul cursului de schimb asupra afacerilor. România se află alături de Polonia și Marea Britanie în categoria principalelor piețe pentru carne procesată și operațiuni de distribuție. Smithfield Foods deține de asemenea în România facilități pentru producția de carne de porc.
Grupul a intrat pe piața românească în 2004, când a achiziționat firmele Agrotorvis și Comtim Grup. Compania a preluat ulterior firma de distribuție a produselor alimentare Agroalim Distribution București, precum și depozitul Frigorifer din Tulcea. Agroalim Distribution este un jucător aflat în topul primilor zece mari distribuitori de FMCG, unde se “luptă” cu Interbrands, Top Brands Distribution și Simba Invest.
În anul fiscal 2011 valoarea vânzărilor grupului american pe piața românească a urcat cu 9%, de la 182,4 milioane de dolari la 199 milioane de dolari. Profitul operațional al grupului american Smithfield Foods în România a scăzut de aproape patru ori în anul fiscal 2011, încheiat în aprilie, de la 35 milioane de dolari în anul anterior la 9,2 milioane de dolari, din cauza încheierii unui program guvernamental de subvenții.
Piața produselor din carne, evaluată de ZF la peste 800 mil. euro, a fost afectată anul trecut atât de scăderea consumului cu peste 5%, cât și de condițiile economice și de majorarea TVA de la 19 la 24%.