Europa are din nou probleme. De fapt, Europa are cam aceleași probleme pe care le avea și în primăvară, când, ca să facă uitată tragedia Greciei, Comisia Europeană a alcătuit împreună cu Fondul Monetar Internațional un pachet de garanții de 750 mld. euro, pus preventiv la dispoziția statelor care s-ar mai putea confrunta cu crize de credibilitate pe piețele financiare. De data aceasta, problemele au ieșit la suprafață prin Irlanda, îndemnată insistent de marile puteri ale zonei euro să ceară asistență financiară internațională de circa 85 de miliarde de euro, pentru a mai compensa din povara creată pentru finanțele sale publice de efortul salvării unor bănci minate din temelii de spargerea balonului imobiliar, scrie revista Business Magazin.
Că era inevitabil împrumutul s-a văzut din majorarea zi de zi pe piața financiară a primelor de risc pentru îndatorarea Irlandei, exact ca și în cazul Greciei, până la limita de unde a început să afecteze tot mai serios valoarea euro. Unii formulează această situație spunând că “speculatorii atacă zona euro prin Irlanda, așa cum au atacat-o în primăvară prin Grecia”; alții, mai diplomați, ar spune că “piețele financiare penalizează indisciplina fiscală a celor mai slabe state din zona euro”. Indiferent cum ar descrie lucrurile însă, deznodământul e același – apelul la FMI, care vine cu aceeași trusă de doctorii amare cu care colindă Europa de la sfârșitul lui 2008, când a vizitat pentru prima dată Letonia.
FMI vrea o Europă mai competitivă
Într-un raport din 22 noiembrie, FMI susține că zona euro (din care fac parte toate cele cinci țări cu probleme de îndatorare, denumite colectiv PIIGS de analiștii răutăcioși – Grecia, Irlanda, Portugalia, Irlanda și Italia) trebuie să crească ocuparea și eficiența forței de muncă și să creeze concurență veritabilă în comerț și pe piețele de energie și transport. Adică, printre altele, să renunțe la beneficiile sociale generoase, să liberalizeze piața muncii așa încât să stimuleze angajarea tinerilor, revenirea la lucru a șomerilor și a femeilor și să devină cât de competitive pot (nu, nu prin deprecierea voită a euro). Aceasta pare, într-adevăr, filozofia momentului în Europa, inclusiv pentru țările care nu sunt ținute de acorduri cu FMI, ci doar lovite de criză: nu altceva recomandă, de pildă, guvernul britanic sau cancelarul german Angela Merkel.
Dar și structura economiilor la care ar trebui să se aplice reformele respective, și diferențele culturale dintre societățile europene contrazic ideea de marș unitar și creează tensiuni care se reflectă în încrederea în moneda euro. Pentru ca euro să fie, spre exemplu, la fel de bun pentru Grecia pe cât este pentru Germania ar trebui ca și creșterea economică, și deficitele externe, și inflația din ambele state să fie sincronizate. Așa ceva nu se întâmplă, așa încât statele cu productivitate crescută acumulează excedente bugetare (16,8 miliarde de euro în 2010 în Germania), iar cele cu productivitate scăzută acumulează deficite. Scenariul se întâmplă pe continent, spun analiștii, încă de prin anii ’80, de când nordul bogat s-a decuplat tot mai mult de restul plutonului, din care acum se selectează victimele de sacrificat pe altarul piețelor financiare.
Ce au fost și ce-au ajuns
Decuplarea părea un fapt depășit grație beneficiilor UE și apoi ale zonei euro; am auzit cu toții ani în șir poveștile despre țări ca Irlanda, Spania, Portugalia, Grecia, care s-au ridicat din sărăcie cu bani europeni, cu muncă multă și ieftină și în cele mai fericite cazuri cu taxe scăzute. Irlanda a ajuns fostul “tigru celtic”, invidiat de întreaga Europă – Thomas Friedman, editorialistul de la The New York Times, o cataloga în 2007 drept “a doua cea mai bogată țară din Europa”. La jumătatea lui noiembrie, însuși directorul FMI Dominique Strauss-Kahn dădea asigurări că Dublinul “se poate descurca” fără ajutorul instituțiilor financiare internaționale. Atunci ce i-a lovit și de ce tocmai acum?
Răspunsul, ca în teoria fluturelui care provoacă dintr-o bătaie de aripi o furtună în celălalt colț al lumii, se află nu la Dublin, ci într-o stațiune de lux franceză de pe țărmul Canalului Mânecii, Deauville. Acolo s-au întâlnit la jumătatea lui octombrie președintele francez Nicolas Sarkozy și cancelarul german Angela Merkel, ca să discute viitorul mecanismelor macroeconomice din Uniunea Europeană. Deși se aștepta un plan comun de penalizare a celor care mai încalcă limitele de deficit bugetar impuse prin Tratatul de la Maastricht, cei doi au abandonat această idee și au avansat în schimb un proiect (acceptat câteva zile mai târziu de toți cei 27 de șefi de state și guverne din UE) prin care creditorii privați, adică grupurile financiare și fondurile de investiții care acționează pe piețele financiare și cumpără titluri de stat și obligațiuni suverane, urmează să preia o parte din pagubele apărute atunci când o țară ar recunoaște că nu-și mai poate achita datoria. Adică exact planul propovăduit în primăvară de o mulțime de analiști americani: declarați incapacitate de plată, restructurați creditele, iar creditorii privați să-și asume o parte din pierderi, urmând să recupereze doar restul creanțelor.
Următoarea pe listă
Dar odată salvată Irlanda, toți ochii s-au îndreptat către Portugalia. Confruntată cu perspectiva scadenței unui serviciu al datoriei publice de 4,5 miliarde de euro în aprilie, apoi cu o altă scadență în iunie, de 4,96 miliarde de euro, Portugalia este și ea, după modelul aplicat cu succes Greciei și Irlandei, încolțită de investitorii financiari care pentru a-i cumpăra certificatele de trezorerie îi cer dobânzi ce nu pot sfârși decât prin a ajunge prohibitive dacă lucrurile merg în același ritm. E drept, executivul de la Porto pare pe cale să rateze ținta de deficit bugetar estimată pentru 2010, de 7,3% din PIB, ceea ce ar da un motiv în plus creditorilor externi să-l stoarcă de și mai mulți bani în schimbul împrumuturilor; mai mult, după creșterea firavă din acest an, în jur de 1%, analiștii estimează întoarcerea la recesiune în 2011, când consumul se va contracta sensibil din cauza măsurilor de austeritate ce au fost și vor fi introduse – reduceri de salarii și creșteri de impozite.
Dar adevărata sperietoare pentru toți nu este o cerere de ajutor venită din partea Portugaliei, ci una venită din partea Spaniei. Dobânzile cerute Madridului pentru creditele externe sunt și ele în creștere, iar soluția în caz că guvernul spaniol nu va mai avea acces la finanțare de pe piețe nu mai pare atât de simplă.
Cele 750 de miliarde de euro disponibile în cadrul Fondului European de Stabilitate Financiară (EFSF), de unde se vor hrăni deficitele irlandeze, ar ajunge pentru acoperirea nevoilor de finanțare ale Spaniei, estimate de compania de consultanță Capital Economics la 420 de miliarde de euro, dar nu ar rămâne mai nimic și pentru alții. Spania este a patra economie din UE, contribuind cu 11,5% la produsul intern al Uniunii, iar economia sa este mult mai mare (aproape dublă) decât cele ale Greciei, Irlandei și Portugaliei la un loc. Cu toate acestea, deși ministrul spaniol de finanțe refuză orice comparație, problemele Spaniei sunt foarte asemănătoare cu cele ale Irlandei, sistemul bancar spaniol fiind considerat putred pe dinăuntru din cauza expunerii mari a caselor de creditare regionale, “cajas”, față de sectorul construcțiilor, care a suferit și aici o implozie dureroasă. Însă Spania stă deocamdată bine la capitolul datorie publică raportată la PIB, fiind sub media europeană, ceea ce ar trebui să-i ofere un respiro în fața asaltului speculatorilor. Sau nu.
Ce se taie
GRECIA
n Premierul grec Georgios Papandreou a anunțat că ar putea convoca alegeri anticipate ca să obțină sprijinul parlamentar pentru măsurile dure de austeritate. Ținta Greciei e să ajungă la un deficit bugetar de sub 3% până în 2015, după ce anul trecut l-a încheiat cu peste 15%.
n Deficitul estimat pentru 2011 este de 7% din PIB, sub ținta inițială de 8,1% negociată cu FMI și Comisia Europeană, iar reforme sociale dure, între care concedieri și reducerea veniturilor, sunt așteptate abia pentru anul viitor.
n Este posibil ca în următoarele negocieri cu FMI, instituția să ceară măsuri suplimentare de tăiere a cheltuielilor publice, în ciuda suportabilității sociale destul de reduse.
IRLANDA
n Guvernul condus de Brian Cowen și-a asumat pentru următorii patru ani reducerea cu zece miliarde de euro a cheltuielilor publice și creșterea cu cinci miliarde de euro a veniturilor.
n Salariul minim va fi redus cu un euro, până la 7,65 euro/oră.
n Cel puțin 24.750 de angajați din sectorul public vor fi concediați. Cheltuielile cu sectorul public vor scădea cu 1,2 miliarde de euro până în 2014.
n Cheltuielile cu protecția socială, inclusiv ajutoarele de șomaj și cele pentru copii, vor fi reduse în total cu 3 mld. euro.
n Majorarea TVA de la 21% la 24%.
n Menținerea cotei unice de impozit pe profitul companiilor la 12,5%.
n Plafonul minim de la care începe să se plătească impozit pe venit va fi coborât la 15.300 de euro, iar persoanele cu venituri mari vor fi taxate suplimentar.
n Va fi introdusă o nouă taxă pe proprietate de 200 de euro pe an pentru peste două milioane de locuințe și terenuri, fiind estimată să aducă la buget 530 de milioane de euro.
n O mărire a taxelor de studii în învățământul superior, în cuantum neprecizat. Creșterea colectării, atâta vreme cât estimările arată că 45% din contribuabili nu au plătit impozit pe venit în acest an.
PORTUGALIA
n Guvernul condus de José Socrates s-a angajat să reducă deficitul bugetar pentru acest an la 7,3%, cu două procente mai mic decât cel din 2009, și să ajungă la 4,6% în 2011.
n Anul viitor se vor economisi 5,1 miliarde de euro prin reducerea cu 5% a salariilor angajaților din sistemul public și prin creșterea impozitelor.
n Veniturile bugetare vor crește cu 1,7 miliarde de euro, prin majorarea TVA la 23% (față de 21% în prezent) și a altor impozite cu câte 1%.
Citiți mai multe pe www.businessmagazin.ro