După “Regina alba”, în care imaginează isprăvile unei descendente a zânei Melusina, ca să-și vadă soțul ajuns și rămas pe tronul Angliei, Philippa Gregory a creat în “Regina roșie”, ca-n oglindă, altă figură feminină la fel de ambițioasă, care își dedică viața unui țel similar, convinsă că fiul ei va fi rege. Cele două eroine sunt proiectate în evenimentele din Războiul celor Două Roze, care a măcinat istoria Angliei, dar autoarea le-a construit în contrast evident: vrăjitoarea și pioasa.
Regina albă, Elizabeth Woodville, a intrat prin căsătoria cu Edward în casa de York, cu trandafirul alb drept emblemă. Ea are ca model și protectoare pe zâna Melusina, alegând calea vrăjitoriei, pentru că posedă, ca și mama ei, darul celei de-a doua vederi și puterea asupra elementelor fluide, aerul și apa. Epica împletește povești de iubire și luptele pentru domnie, țesând firele magiei pe urzeala formată din marea istorie.Regina roșie, Margaret Beaufort, aparține prin naștere și căsătorii casei de Lancaster, ce arborează ca emblemă trandafirul roșu, dar își duce existența după modelul Ioana d’Arc, alegând calea credinței, cu rugăciuni și penitență. Înzestrată cu inteligență și ambiție rare, cu voință și tenacitate de neclintit, a reușit să-și vadă fiul urcând pe tron și punând capăt războiului dintre cele două familii de veri.
“Regina roșie” urmărește viața unei tinere, de la 12 ani până la aproape 30 de ani, când își împlinește țelul: așază pe tronul Angliei pe unicul ei fiu, un Tudor din casa de Lancaster. Romanul se oprește aici, însă istoria o consemnează ca întemeietoarea dinastiei Tudor, mama întâiului rege din această dinastie, Henric al VII-lea, și bunica lui Henric al VIII-lea. Totodată, ea a întemeiat două colegii la Cambridge, semn al pasiunii ei pentru studiu.
Eroina impresionează prin credința nestrămutată în Dumnezeu și în destinul ei. Margaret Beaufort vrea să se dedice Domnului într-o mănăstire, dorește educația care să-i deschidă înțelegerea cărților sfinte, însuflețită de modelul Fecioarei franceze, dar află foarte repede că familia a hotărât altceva: căsătoria pentru a naște un fiu care să întărească dreptul casei de Lancaster la tron. Se supune, mânată de convingerea că împlinește voia Domnului, de ura față de casa de York și datoria față de propria casă de Lancaster.
La 12 ani este căsătorită cu Edmund Tudor, conte de Richmond, rămâne văduvă cu două luni înainte să-i nască fiul, Henric. În cursul nașterii grele pentru o fată de 13 ani, pricepe că nu contează decât ca să asigure moștenirea printr-un fiu, iar de aici încolo, învață să-și accepte soarta și să lucreze pentru împlinirea ei. Nici maternitatea nu și-o poate împlini, fiul îi este luat pentru a fi crescut și educat de alții.
Este căsătorită a doua oară și se bucură de o viață de familie și un bărbat înțelept, căruia treptat începe să-i înțeleagă modul de a gândi, deși îi acceptă greu hotărârile. Abia acum Margaret se maturizează suficient, încât după moartea lui, când rămâne singură, își alege pe al treilea soț, Thomas Stanley, cel aflat mereu de partea învingătorului în bătăliile din Războiul Celor Două Roze, egal cu ea în calcul politic și abilitate.
Philippa Gregory a construit o eroină plină de contradicții: fetiță ce se hrănește din idealul sfințeniei, devotată în totalitate regelui Henric al VI-lea și reginei sale, apoi adolescenta silită să se maturizeze timpuriu, tânara femeie reprimând orice sentiment. Pioșenia este la fel de intensă ca și ura față de frumoasa regină vrăjitoare, față de fiii ei, prinții închiși în turn.
Dacă Regina albă din neamul York coboară din zâna Melusina, Regina roșie din casa de Lancaster are altă descendență, pur spirituală, din Ioana d’Arc. Cititorul are de ales între vrăjile uneia și pioșenia celeilalte, la fel de fluide și lunecoase când intră în jocul puterii. Scriitoarea care domină ficțiunea engleză de inspirație istorică reușește să se întreacă pe sine prin cele două personaje, rivalizând ca originalitate cu surorile Boleyn.
Philippa Gregory, Regina roșie, traducere din limba engleză de Anacaona Mîndrilă‑Sonetto, Editura Polirom, 2011, 360 pag.
ELISABETA LĂSCONI, eseist și critic literar. Absolventă a filologiei bucureștene (1980), doctorat susținut în 1998 cu o teză despre Sorin Titel, publicată în două cărți (“Oglinda lucioasă, oglinda aburită”, Ed. Amarcord, 2000; “Sorin Titel, Ciclul bănățean”, Ed. Univers, 2000). Colaborări la revistele Adevărul literar și artistic, Caiete Critice, Cultura, România literară, Viața Românească.