Piraeus Bank Romania, filiala bancii elene cu acelasi nume, a obtinut in primele noua luni un profit net de 1,73 milioane de euro. Potrivit datelor facute publice de conducerea bancii, activele totale au inregistrat o crestere de peste 32% fata de luna decembrie a anului 2002, ajungand la 139,679 milioane euro. Volumul total al creditelor acordate a ajuns la 89,477 milioane euro, cu 35% mai mult decat la sfarsitul anului trecut, in timp ce depozitele si disponibilitatile au atins 25,94 mil.euro.
Potrivit presedintelului bancii, Emanuel Odobescu, rezultatele financiare se inscriu in strategia bancii. El spune ca in viitor se va continua extinderea retelei de sucursale, acum de 6 sucursale si agentii. Cea mai apropiata inugurare va fi cea a sucursalei de la Ploiesti care a devenit insa operationala la nivel de pilot. In pregatire sunt insa alte trei sucursale in Brasov, Constanta si Galati. “Ritmul de extindere a retelei de sucursale ar putea fi mai mare daca birocratia legata de aprobarea amenajarilor specifice nu ar fi atat de complicata”, mai spune presedintele bancii.
La sfarsitul trimestrului trei rata de rentabilitate a activelor bancare (calculata ca raport intre profitul net si total active) a fost de 1,24%, in timp ce rata de retabilitate a capitalului social (data de raportul dintre profitul net si capitalul social)a ajuns la 17%, fata de 12% – nivelul impus de banca centrala.
Actionarii bancii au aprobat la inceputul anului un plan de investitii pentru acest an in jur de 2 milioane de dolari. Planurile de crestere, cel putin asa cum aratau ele la inceputul anului, vizau extinderea retelei teritoriale anul acesta cu 5-6 sucursale, in 2004 cu 10 sucursale, iar in 2005 cu alte zece sucursale.
In plus, anul acesta se intentioneaza o crestere a activelor de la 104 milioane de euro, cat erau la sfarsitul lui 2002, la 172 milioane de euro in 2003, apoi la 240 mil. euro in 2004, pentru ca la sfarsitul lui 2005 activele bilantiere sa atinga 333 milioane de euro.
Anul trecut Piraeus Bank Romania aproape si-a dublat activele – acestea urcand de la 60 mil. euro la 104 mil. euro – , iar profitul net raportat s-a apropiat de 5,05 milioane de euro de la 100.000 euro in 2001.
Piraeus Bank a intrat pe piata romaneasca in 2000 cand a preluat pachetul majoritar de actiuni al bancii unguresti Pater Bank. Primul an si jumatate a fost mai mult de expectativa, dar de anul trecut cand concurenta s-a intensificat , dar si celelalte banci cu capital elen au inceput sa iasa la lumin, lucrurile s-au schimbat.
Pe piata bancara de la Bucuresti circula informatii potrivit carora grupul elen ar fi interesat de extinderea pe piata romaneasca prin preluarea Bancii Tiriac, dar pana in prezent aceste informatii nu au fost confirmate de oficialii bancii. Actionarul principal al Bancii Tiriac, grupul de firme al omului de afaceri Ion Tiriac, cauta in aceasta perioada un investitor strategic in banca. oana.nuta@zf.ro