Parlamentul bulgar a decis, ieri, convocarea alegerilor prezidentiale pentru data de 22 octombrie. Acesta va fi al patrulea scrutin prezidential organizat in Bulgaria dupa inlaturarea regimului comunist in 1989. Principalele partide politice bulgare, care spera ca tara va adera anul viitor la Uniunea Europeana, nu si-au desemnat inca oficial candidatii pentru functia de sef al statului. Analistii politici considera ca Ghiorghi Pirvanov, in varsta de 49 de ani, are sanse mari de a obtine un al doilea mandat de cinci ani la conducerea statului. Actualul sau mandat expira in ianuarie 2007. Pirvanov a castigat simpatia publicului pentru eforturile de eliberare a infirmierelor bulgare aflate in inchisoare in Libia si pentru rolul in formarea actualei coalitii guvernamentale – factor-cheie in demersul Sofiei de a adera la Uniunea Europeana in 2007. De asemenea, Pirvanov a exercitat presiuni asupra guvernului pentru adoptarea reformelor necesare combaterii criminalitatii organizate. Rezultatele unui sondaj Gallup efectuat in iulie arata ca 32 la suta dintre bulgari l-ar sustine pe Pirvanov in functia de presedinte, in timp ce 14 la suta ar vota pentru alt candidat. Primarul Sofiei, Boiko Borisov, in varsta de 47 de ani, cel mai popular politician din tara, nu a anuntat inca daca va candida pentru functia suprema in stat. Este de asteptat ca formatiunile opozitiei sa il desemneze drept candidat la presedintie pe Nedelcho Beronov, in varsta de 78 de ani, actualul presedinte al Curtii Constitutionale. Pentru a deveni presedinte, un candidat trebuie sa obtina peste 50 la suta din voturile valabil exprimate, iar prezenta la urne trebuie sa fie de peste 50 la suta. Daca niciun candidat nu obtine o majoritate clara in primul tur de scrutin, primii doi candidati clasati vor concura in al doilea tur de scrutin, organizat peste o saptamana.