Spre sfârșitul lui 2009, președintele american
Barack Obama îi convoca la Casa Albă pe directorii celor mai mari
12 bănci din SUA. Cu un an în urmă, ca să nu se prăbușească, în
aceste bănci se pompaseră peste 700 de miliarde de
dolari.
În ajunul întâlnirii care se anunța a fi una de
muștruluială (băncile se salvaseră, mulțumită sumelor acordate de
Trezorerie, dar nu făceau nimic pentru relansarea economiei),
liderul de la Casa Albă a avut, în fața camerelor de televiziune, o
izbucnire care a adus pe prima pagină a presei din lumea întreagă
sintagma fat cats: “N-am candidat ca să ajut câteva pisici
grase”. (A doua zi, înconjurat de felinele rotofeie, fiorosul
buldog avea să dea prietenos din coadă și să le roage să mai dea
jos din osânză.) Nu știm de când datează traducerea sintagmei în
celelalte limbi romanice (fr. chat gras, it. gatto
grasso, sp., port. gato gordo), dar larg mediatizata
exclamație a președintelui american a contribuit, fără îndoială, ca
și în română, la popularizarea ei.
Fat cat a fost la origine – și continuă să
fie – un termen politic al englezei americane, desemnând un
finanțator important al campaniei electorale. Prima atestare este
din 1928, într-un comentariu al lui Frank Kent, figură rămasă în
istoria jurnalismului yankeu nu pentru această sintagmă, ci pentru
înverșunarea cu care îl critica, de pe poziții conservatoare, pe
Franklin Delano Roosevelt și politica lui intervenționistă (New
Deal). Cu timpul, fat cat și-a lărgit aria semantică, în
zilele noastre sintagma putând fi aplicată nu doar sponsorilor de
partid, ci și, în general, persoanelor avute și privilegiate, care
câștigă bani pe seama altora, sau figurilor de seamă,
celebrităților. Că o persoană bogată este văzută ca fiind grasă
înțelegem, dar de unde până unde echivalența cu o pisică? Ei bine,
nu este vorba (doar) de o pisică: în slang (argoul
american), unul dintre sensurile lui cat este acela de “guy
– băiat, tip, individ”. Așadar, fat cat ar fi trebuit să se
traducă nu prin “pisică grasă”, ci mai degrabă prin “grăsan,
umflat”. De altfel, unele caricaturi pentru fat cat
înfățișează un bărbat obez, cu trăsături porcine (și nu pisicești),
cu joben și baston și cu un trabuc (simbolul omului de afaceri)
între degetele ca niște caltaboși.
După știința noastră, prima atestare a sintagmei
în românește, într-o formă ușor modificată, datează din octombrie
2008, când Mircea Geoană (fost ambasador la Washington și, prin
urmare, familiarizat cu jargonul politic american) a mârâit
electoral spre directorii supraremunerați ai regiilor autonome,
numindu-i pisici îngrășate: “Credem că în această perioadă
trebuie limitate în mod dramatic, eventual prin lege sau prin
ordonanță de urgență, și veniturile exagerate pe care le au aceste
pisici îngrășate din sistemul public românesc și mă refer la șefii
de regii, de gen Romsilva…” (ziare.com 8 X 08).
Următoarea noastră atestare este din februarie
2009 și se referă la fațeta britanică a unei realități planetare:
“Deși se pot considera «proprietari» ai activelor naționalizate de
către Guvernul Gordon Brown la nouă bănci, britanicii sunt, de
fapt, finanțatorii așa-numitelor «pisici grase» – cei care conduc
băncile și au beneficiat de bonusuri de milioane de lire, în ciuda
asigurărilor lui Brown că acest lucru nu va mai fi posibil.” (G. 20
II 09).
O lună mai târziu, presa noastră relata despre
supărarea președintelui Medvedev al Rusiei, care folosea sintagma
cu referire la birocrația sportivă a țării sale: “Ar trebui să ne
gândim la a schimba sistemul de antrenament al atleților. Atletul,
nu federațiile, aceste pisici grase, trebuie să aibă prioritate”
(antena3.ro 2 III 10).
După ce izbucnirea furioasă a lui Barack Obama a
fixat definitiv sintagma în limbajul presei internaționale,
pisici grase nu mai sunt doar persoane, pot fi și instituții
întregi care, în loc să alerge după șoareci și să-și păstreze
suplețea, se nărăvesc la mâncarea pusă în castronel, la ore fixe,
de grijuliul stăpân care este statul: “Banca centrală, cu intenția
lăudabilă academic de a lupta cu inflația, a permis, prin politica
de dobânzi înalte, ca băncile românești să devină «pisici grase»,
făcând profit din schimb valutar și din simplul arbitraj între
depozitele clienților și plasamentele cu risc zero la BNR sau în
titluri de stat.” (Z. fin. 26 X 10).
Pisicile grase au intrat definitiv în vocabularul
și în imaginarul nostru. Și riscăm să uităm, peste o vreme, că
rostul mâței era să prindă șoareci…
Exemplificări și datări pentru sensurile și
cuvintele noi din acest articol veți găsi în ediția a treia a DCR
(Dicționarul de Cuvinte Recente), aflat în pregătire la Editura
Logos.
Cuvinte-cheie: fat cats, pisici grase
ALEXANDRU CIOLAN (n. 1952, București). Filolog
(absolvent de spaniolă-romånă al Universității București). Profesor
navetist (Alexandria, Teleorman, 1977-78), corector, apoi
redactor-traducător la revista “Lumea” (1978-83), redactor la
Editura Politică și ulterior la Editura Humanitas (1983-1991),
editor și administrator al Editurii Logos (din 1992). Traducător și
publicist. Zona de interes principală: lexicologia, lexicografia.
Preferințe muzicale: Buena Vista Social Club, Elis Regina, Chavela
Vargas, Liviu Vasilică, Maria Lătărețu, Făråmiță Lambru, Dire
Straits. Pasiuni: gătitul și conservele de casă. Dorințe: să aibă
nepoți. Are un nepot.