“Anul acesta nu estimăm să livrăm mai mult de trei mașini (același nivel ca anul trecut – n.red.), dar estimăm că în următorii ani vânzările Bentley se vor stabiliza undeva la zece mașini pe an”, a spus Tapalagă pentru ZF.

În România sunt în prezent 200 de proprietari de Bentley, care au în garaje mașini cu o valoare estimată de ZF la 30 mil. euro, brandul britanic fiind cel mai bine reprezentat pe segmentul de lux în România.

Spre comparație, parcul auto al Ferrari ajunge la aproape 130 de mașini în România.

Controlul asupra mărcilor de lux ale grupului Volkswagen, Porsche și Bentley, a fost preluat anul trecut de Porsche Inter Auto, divizia de retail, de la Porsche România, iar cele două branduri sunt acum principala responsabilitate a lui Alin Tapalagă, 42 de ani, care lucrează în cadrul Porsche România din 1998, anul în care a fost înființată compania.

Anul acesta, planurile Porsche Inter Auto pentru cele două mărci implică amenajarea unui nou showroom pentru marca Bentley, care teoretic ar fi cel de-al treilea din cadrul Porsche București Nord și majorarea vânzărilor mărcii Porsche pe măsură ce brandul german lansează modele mai accesibile decât până acum, cum ar fi noua limuzină Panamera cu motor diesel, care va avea un preț de aproximativ 68.000 de euro, Cayenne diesel sau viitorul Cajun, SUV compact care va fi proiectat pe o platformă comună cu Audi Q5.

“În condițiile în care anul acesta vom depăși pragul de 100 de unități și vom crește cu cel puțin 30% față de anul trecut, în condițiile în care acum se comandă mașini ce vor fi livrate abia în martie anul viitor, până în 2015 vom putea ajunge fără probleme la 500 de unități anual, având noile modele lansate și prețul mai scăzut al acestora.” În cazul mărcilor premium și de lux Tapalagă se așteaptă la o creștere mai accelerată decât cea a pieței totale.

În primele cinci luni ale acestui an vânzările mărcii Porsche pe piața locală au crescut cu aproape 90% față de perioada similară a anului trecut, potrivit statisticilor Asociației Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA), la peste 40 de unități. Dintre acestea, aproape trei sferturi reprezintă SUV-ul Cayenne, diferența fiind alcătuită din limuzine Panamera și modelele Boxter și 911.

“Ceea ce surprinde acum este faptul că avem o creștere tot mai mare nu numai pentru SUV, ci și pentru modelele «tradiționale» precum 911.” Potrivit șefului APIA, mulți dintre cei ce cumpără acum un Porsche Cayenne au avut înainte un BMW X5 sau X6, sau un alt SUV al unei mărci premium, care îl oferă la schimb prin Weltauto, serviciul de vânzări second- hand al Porsche România.

“Dacă ne uităm la vânzările unor SUVuri precum BMW X5 sau X6 din ultimii ani, potențialul pentru Cayenne este tot mai mare, mai ales că o bună parte dintre aceștia vor dori să treacă la un segment superior. Același lucru se întâmplă și cu limuzina Panamera, care atrage foști clienți de Audi A8, BMW Seria 7 sau Mercedes-Benz S-Klasse”, a spus Tapalagă.

La aproape trei luni de la anunțul cu privire la retragerea temporară a mărcii Bentley de pe piața locală, Porsche Inter Auto are în plan să amenajeze un spațiu dedicat mărcii în cadrul centrului Porsche București Nord.

“În cel mult o lună va exista un nou punct permanent exclusiv pentru Bentley în cadrul PBN, cu o mașină prezentată care va respecta aceleași standarde ca showroomul Bentley din Viena”, a subliniat Tapalagă.

Anterior, relansarea Bentley pe piața locală era programată pentru anul viitor, odată cu deschiderea centrului Porsche Pipera 2, unde vor fi prezente toate mărcile de lux ale grupului, inclusiv Audi, Porsche, Lamborghini și Bentley.

Dintre mărcile auto de lux, care au prețuri de peste 200.000 de euro, doar Ferrari este prezent oficial pe piața locală din 2007 printr-un importator care deține un showroom și un service destinat mărcii.

Anul trecut Automobile Bavaria a deschis un service oficial pentru Rolls Royce, dar nu poate livra automobile, nefiind dealer autorizat de constructor.