Premierul irakian, Iyad Allaui, a anuntat faptul ca fortele de ordine vor fi restructurate pentru a face fata valului de violente care ar putea afecta tara inainte de transferul de putere, la 30 iunie.
Conform planului, toate serviciile de securitate irakiene se vor afla in subordinea premierului. Anuntul a fost facut la cateva ore dupa un nou atentate si confruntari la Bagdad, actiuni soldate cu patru morti si 13 raniti. In acelasi timp, reluarea exporturilor de titei, paralizate de la 15 iunie dupa sabotarea unor conducte de petrol in sudul tarii, se lasa asteptata. Premierul, un expert in probleme de securitate, a anuntat crearea unei forte speciale pentru combaterea insurgentilor. “Mi-am fixat ca prioritate imediata crearea unui sistem de control si de comandament eficient pentru integrarea tuturor fortelor, in timp ce responsabilitatea ultima in materie de securitate imi va reveni mie”, a adaugat seful guvernului interimar. “Prioritare in materie de antrenament si echipament vor fi fortele speciale care ii vor putea ataca pe teroristi si pe rebeli inainte ca acestia sa aiba posibilitatea de a lovi oameni nevinovati”, a subliniat el. De asemenea, potrivit premierului, Corpul de aparare civila (ICDC) va fi transformat in Garda Nationala, plasata sub comanda armatei, care va fi mobilizata impreuna cu celelalte forte de securitate in lupta impotriva violentelor. “In aceasta perioada dificila, efective substantiale ale armatei vor lua parte la lupta impotriva amenintarilor interne la adresa securitatii”, a adaugat Allaui. El a atribuit acestei violente “elementelor fostului regim si strainilor sustinuti financiar si prin mijloace logistice de persoane din afara Irakului”. Sambata, un raid al coaltiei asupra orasului rebel sunnit Falloujah, la 50 de kilometri vest de Bagdad, impotriva “unei ascunzatori cunoscute a retelei lui Zarqawi”, potrivit armatei americane, s-a soldat cu 18 morti. Coalitia sustine ca presupusul terorist iordanian Abu Mussab al-Zarqawi este responsabil pentru atentatele care s-au multiplicat inainte de apropierea transferului de putere catre Cabinetul lui Allaui, la 30 iunie. Mediafax