Mort sau viu la MAD
Din bube, mucegaiuri și noroi, dar și din insecte, scoici, oase ori
rămurele, 30 de artiști contemporani (între care îi amintim pe
Jennifer Angus, Keith W. Bentley, Nick Cave, Tessa Farmer, Tim
Hawkinson, Jochem Hendricks, Alastair Mackie, Kate MccGwire, Susie
MacMurray, Shen Shaomin și, desigur, nelipsitul Daaaaaaaaaaaamien
Hirst) au organizat, la Museum of Arts and Design (MAD) din New
York, expoziția “Dead or Alive”, care își propune să recupereze
artistic diverse materiale organice, creând varii instalații și
sculpturi bizare.
Una dintre vedetele acestui show care vestește întoarcerea artei la
natură a fost Fabian Pena, un artist devenit de ani buni entomolog
(sau, dacă îngăduiți un strop de cinism, insecticid). Omul este
literalmente îndrăgostit de libărci, pe care le colecționează de pe
oriunde se duce, “în Cuba sau Mexic, la Huston sau Miami”. Acolo le
ucide cu un aerosol, le pune într-un bol de sticlă și le cară până
la atelierul său din Florida, unde le desface în părțile componente
(elitre, piciorușe, antene etc.), pe care ulterior le integrează în
operele sale. În acest mod, compune din elitre un craniu uman (foto
1), oasele piciorului și ale mâinii în mărime naturală și fidele
anatomic. “Libărcile sunt un martor extraordinar al vieții noastre
cotidiene, spune Pena și, în plus, reprezintă un material pe care
mi-l pot procura cu ușurință. Un material mult mai ieftin decât
uleiurile sau acrilicele”. Grație aripioarelor de gândac, nunațelor
lor infinite, Pena își ia propriul zbor estetic și se deosebește
radical de mulțimea artiștilor tradiționali.
Laura Splan este și mai tăioasă. Practică fără ezitare, cu o
competeneță atestată medical, flebotomia (incizia venelor) și
transformă, astfel, o metaforă (punerea propriului sânge în slujba
artei) într-o realitate sangvinolentă. Laura pictează cu sângele
personal (foto 2) niște panouri de hârtie pe care, la o primă
vedere, publicul le găsește “agreabile vizual”. Ulterior, după ce
descoperă, pe o notă explicativă, care este ingredientul de bază al
picturii, se produce o reacție complexă, care amestecă fascinația
și repulsia. Multă lume șușotește: “Sper că n-are vreo
boală!”
Un alt original este Levi van Veluw, care își tratează trupul ca pe
o țarină (cu accentul pe “a”). Bioartistul își lipește pe piele
mușchi (din cei carea arată Nordul), smocuri de iarbă, frunze,
crăcuțe și inflorescențe, semănând cu un portret arcimboldesc (foto
3).
Masa rotundă care inaugurat expoziția a lansat o dezbatere despre
punctele comune și divergențele dintre artă și științe. Corolarul:
ne aflăm în fața a două domenii diferite, importante, creative,
animate de o curiozitate asemănătoare și de dorința de a găsi
soluții. Artiștii sunt însă autorizați să inventeze, în vreme ce
savanții se cuvine să se abțină.
Adio, mecenat? Da, se întâmplă și la case mai mari și
mai frumoase!
Așa cum se știe, odată cu intrarea în vigoare a dispozițiilor
fiscale legate de legea din 1 august 2003, mecenatul a devenit în
Franța unul dintre elementele-cheie ale finanțării instituțiilor
culturale. În anul 2009, Muzeul Luvru (foto 4) a declarat că deține
32 de milioane de euro, ca resurse provenite din mecenat (inclusiv
pentru achiziții), Centrul Pompidou – 8 milioane, iar Versailles –
6,5 milioane. Potrivit Palmaresului revistei Artclair, suma totală
pentru muzeele franceze provenită din această sursă de finanțare
pentru 2008 s-a ridicat la 66 de milioane de euro. Îngăduind
întreprinderilor o defiscalizare a impozitului pe venit care urcă
până la 60% (66% în cazul particularilor), sau de 90% când este
vorba despre achiziționarea unor comori naționale pentru muzee,
această lege a găsit un uriaș ecou favorabil în lumea
întreprinderilor. Sprijinind organizarea unor expoziții sau a altor
evenimente culturale, ele au descoperit un vector de comunicare mai
valorizant decât însăși publicitatea și au beneficiat de importante
avantaje fiscale. Asta pentru că dispozitivul financiar la care ne
referim este, fără doar și poate, unul dintre cele mai atractive de
pe planetă. În același timp, nu trebuie uitat, el a privat
ministerul finanțelor de importante sume de bani. Situație cu atât
mai stânjenitoare cu cât, spun gurile rele, au fost constatate
anumite practici abuzive, atunci când muzeele au finanțat, prin
intermediul acestei înlesniri fiscale, servicii uneori foarte
îndepărtate de domeniul culturii. Ca urmare, comisia de finanțe a
adunării naționale a recomandat guvernului o regândire a
deducerilor ce decurg din sponsorizarea culturală, fapt ce va duce,
în luna august, la luarea unor decizii dureroase. Situația culturii
franceze ar putea fi sever afectată, în condițiile în care bugetul
ministerului culturii nu poate să crească până în 2013 (așa cum a
anunțat Francois Baroin, ministrul bugetului și al reformei, la
sfârșitul lunii iunie). Ba chiar, ținând seama de inflație, ar
putea cunoaște scăderi sensibile.
Dispozitivul fiscal de care vorbim a constituit simbolul politicii
culturale inițiate în 2002, odată cu întoarcerea dreptei la
guvernare, după perioada de coabitare.