Mort sau viu la MAD
Din bube, mucegaiuri și noroi, dar și din insecte, scoici, oase ori rămurele, 30 de artiști contemporani (între care îi amintim pe Jennifer Angus, Keith W. Bentley, Nick Cave, Tessa Farmer, Tim Hawkinson, Jochem Hendricks, Alastair Mackie, Kate MccGwire, Susie MacMurray, Shen Shaomin și, desigur, nelipsitul Daaaaaaaaaaaamien Hirst) au organizat, la Museum of Arts and Design (MAD) din New York, expoziția “Dead or Alive”, care își propune să recupereze artistic diverse materiale organice, creând varii instalații și sculpturi bizare.
Una dintre vedetele acestui show care vestește întoarcerea artei la natură a fost Fabian Pena, un artist devenit de ani buni entomolog (sau, dacă îngăduiți un strop de cinism, insecticid). Omul este literalmente îndrăgostit de libărci, pe care le colecționează de pe oriunde se duce, “în Cuba sau Mexic, la Huston sau Miami”. Acolo le ucide cu un aerosol, le pune într-un bol de sticlă și le cară până la atelierul său din Florida, unde le desface în părțile componente (elitre, piciorușe, antene etc.), pe care ulterior le integrează în operele sale. În acest mod, compune din elitre un craniu uman (foto 1), oasele piciorului și ale mâinii în mărime naturală și fidele anatomic. “Libărcile sunt un martor extraordinar al vieții noastre cotidiene, spune Pena și, în plus, reprezintă un material pe care mi-l pot procura cu ușurință. Un material mult mai ieftin decât uleiurile sau acrilicele”. Grație aripioarelor de gândac, nunațelor lor infinite, Pena își ia propriul zbor estetic și se deosebește radical de mulțimea artiștilor tradiționali.
Laura Splan este și mai tăioasă. Practică fără ezitare, cu o competeneță atestată medical, flebotomia (incizia venelor) și transformă, astfel, o metaforă (punerea propriului sânge în slujba artei) într-o realitate sangvinolentă. Laura pictează cu sângele personal (foto 2) niște panouri de hârtie pe care, la o primă vedere, publicul le găsește “agreabile vizual”. Ulterior, după ce descoperă, pe o notă explicativă, care este ingredientul de bază al picturii, se produce o reacție complexă, care amestecă fascinația și repulsia. Multă lume șușotește: “Sper că n-are vreo boală!”
Un alt original este Levi van Veluw, care își tratează trupul ca pe o țarină (cu accentul pe “a”). Bioartistul își lipește pe piele mușchi (din cei carea arată Nordul), smocuri de iarbă, frunze, crăcuțe și inflorescențe, semănând cu un portret arcimboldesc (foto 3).
Masa rotundă care inaugurat expoziția a lansat o dezbatere despre punctele comune și divergențele dintre artă și științe. Corolarul: ne aflăm în fața a două domenii diferite, importante, creative, animate de o curiozitate asemănătoare și de dorința de a găsi soluții. Artiștii sunt însă autorizați să inventeze, în vreme ce savanții se cuvine să se abțină.

Adio, mecenat? Da, se întâmplă și la case mai mari și mai frumoase!
Așa cum se știe, odată cu intrarea în vigoare a dispozițiilor fiscale legate de legea din 1 august 2003, mecenatul a devenit în Franța unul dintre elementele-cheie ale finanțării instituțiilor culturale. În anul 2009, Muzeul Luvru (foto 4) a declarat că deține 32 de milioane de euro, ca resurse provenite din mecenat (inclusiv pentru achiziții), Centrul Pompidou – 8 milioane, iar Versailles – 6,5 milioane. Potrivit Palmaresului revistei Artclair, suma totală pentru muzeele franceze provenită din această sursă de finanțare pentru 2008 s-a ridicat la 66 de milioane de euro. Îngăduind întreprinderilor o defiscalizare a impozitului pe venit care urcă până la 60% (66% în cazul particularilor), sau de 90% când este vorba despre achiziționarea unor comori naționale pentru muzee, această lege a găsit un uriaș ecou favorabil în lumea întreprinderilor. Sprijinind organizarea unor expoziții sau a altor evenimente culturale, ele au descoperit un vector de comunicare mai valorizant decât însăși publicitatea și au beneficiat de importante avantaje fiscale. Asta pentru că dispozitivul financiar la care ne referim este, fără doar și poate, unul dintre cele mai atractive de pe planetă. În același timp, nu trebuie uitat, el a privat ministerul finanțelor de importante sume de bani. Situație cu atât mai stânjenitoare cu cât, spun gurile rele, au fost constatate anumite practici abuzive, atunci când muzeele au finanțat, prin intermediul acestei înlesniri fiscale, servicii uneori foarte îndepărtate de domeniul culturii. Ca urmare, comisia de finanțe a adunării naționale a recomandat guvernului o regândire a deducerilor ce decurg din sponsorizarea culturală, fapt ce va duce, în luna august, la luarea unor decizii dureroase. Situația culturii franceze ar putea fi sever afectată, în condițiile în care bugetul ministerului culturii nu poate să crească până în 2013 (așa cum a anunțat Francois Baroin, ministrul bugetului și al reformei, la sfârșitul lunii iunie). Ba chiar, ținând seama de inflație, ar putea cunoaște scăderi sensibile.
Dispozitivul fiscal de care vorbim a constituit simbolul politicii culturale inițiate în 2002, odată cu întoarcerea dreptei la guvernare, după perioada de coabitare.