Guvernul intenționează să restrângă numărul de persoane scutite în prezent de la plata contribuțiilor de asigurări sociale (CAS) prin unificarea bazei de calcul a acestor contribuții și eliminarea diferențelor între diferite sisteme de asigurări privind categoriile de venituri luate în calcul.

Modalitatea de restrângere a numărului de persoane scutite de la plata CAS este prevăzută într-un document oficial discutat de Guvern în luna iulie.

La acel moment, președintele Traian Băsescu declara că va trebui făcută ordine și în sistemul de pensii, menționând, de asemenea, că orice venit, inclusiv pensia minimă și ajutorul de șomaj, trebuie impozitat.

Documentul oficial indica intenția Guvernului de a unifica baza de calcul a contribuțiilor sociale prin eliminarea diferențelor privind categoriile de venituri luate în calcul între diferite sisteme de asigurări, operațiune care va restrânge numărul persoanelor scutite la plata CAS și va plafona beneficiile acordate asiguraților. Citi]i mai mult despre restrângerea numărului de persoane scutite de plata CAS pe www.mediafax.ro