Un epifenomen al vieții noastre intelectuale este polarizarea discuțiilor pe seama noilor apariții ținând de istoria artei în jurul numelor la modă mai curând decât pe seama lucrărilor meritorii. Cu toate acestea, mersul înainte al cercetării în domeniu înregistrează pași înainte și înafara publicității. Un exemplu în acest sens este volumul colecționarului de artă și, totodată, al criticului și istoricului artei, universitarul albaiulian Cornel Tatay-Baltă, Caleidoscop artistic (Alba Iulia, Ed. Altip, 2013, 200 p.). Studiile din paginile lui trec în revistă, pe verticala cronologiei, fenomene artistice și personalități din secolele al XVIII-lea – al XX-lea, multe din ele legate de Blaj și de Transilvania, dar lăsând loc și celor care evocă plasticieni contemporani precum pictorii Aurel Dumitru, Rodica Lazăr, Radu Aftenie, Traian Brădean, Nicu Stancu, Ion Lazăr ori Aurel Nedel, sculptorul Ioan Deva. Firul roșu care pare să traverseze acest miscelaneu de cercetare savantă și receptare proaspătă a creației recente din plastica legată de Blaj și de provincia vestică a țării este atașamentul condeierului blăjean față de fenomenul artistic din orașul natal și din regiunea unde locuiește. Nu avem, totuși, de a face cu înregistrarea unor fenomene provinciale, ci cu integrarea într-un peisaj al plasticii românești a câtorva dintre cele mai importante ipostaze locale și zonale ale ei. Interesat, fără îndoială, de generațiile contemporane cu sine, Cornel Tatay-Baltă încearcă să dea seama și de precedentele prestigioase ale acesteia în domenii precum xilogravura modernă – cu modelele ei venețiene ori din alte părți ale Imperiului Habsburgic –, litografia, imaginile conexe tiparului. Evocarea artei xilogravorului blăjean Ioanițiu Endrédi, identificarea modelului până acum necunoscut al unei xilogravuri din „Mica Romă”, recuperarea surselor de inspirație pentru Molitvenicul (1784) blăjean din vremea ridicării lui Horia ori retrasarea colaborării tipografiei din Brașov cu cea, faimoasă, din Buda acoperă, prin sondaje binevenite, interesul față de tipul și modalitățile de împlinire ale efervescenței artistice din mediile românești transilvane ale sec. al XVIII-lea. Din veacul următor, atenția istoricului artei se îndreaptă către imaginile din cartea lui Vasile Aaron, Patima și moartea Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos, apărută la Sibiu, în 1829, și spre izvoarele care au oferit inspirație iconarului care a pictat iconostasul bisericii Cuvioasa Paraschiva din Rășinari (1785).
Atent la specificul orașului căruia i-a dat strălucire Inochentie Micu-Klein și ierarhii care i-au urmat, autorul se interesează, într-o succintă dar grăitoare retrospectivă, de aspectul militant al plasticii din oraș, restituind o imagine de ansamblu în care modernitatea de viziune anturează și exprimă adeziunea la idealurile naționale și confesionale ale locului.
Portretele și evocările de artiști contemporani, unii dintre ei prieteni ai autorului, îmbină perspectiva colecționarului atașat de lucrările comentate cu analiza specialistului. În consecință, cele trei ipostaze ale lui Cornel Tatay-Baltă, cea de iubitor de artefacte, de cunoscător erudit și de universitar dedicat înțelegerii și explicitării plasticii și a istoriei sale, se împletesc în chip fericit, oferind cititorului posibilitatea de a cunoaște un om de o calitate nu foarte răspândită în zilele noastre alerte, când contemplarea dedicată domeniilor muzelor a devenit frugală, încropită din mers și, tot mai mult, parcă, marginală.