Dupa scandalul FNI, fondurile mutuale din Romania au intrat intr-o vrie prelungita, chiar daca randamentele sunt-pentru o parte dintre ele- peste inflatie. Astfel, ca sa convingi investitorii trebuie idei noi.
Societatea de administrare a investitiilor Certinvest intentioneaza sa ofere investitorilor la fondul Tezaur, unul dintre cele trei fondurile mutuale administrate, posibilitatea de a rascumpara unitatile de fond prin intermediul cardurilor bancare, ceea ce va da posibilitatea platii facturii de electricitate sau de gaz.
“Prin aceasta metoda de rascumparare a unitatilor de fond, investitorii vor avea acces la o gama mai larga de servicii. De exemplu vor putea realiza plati ale utilitatilor publice”, a explicat Eugen Voicu, directorul general al Certinvest.
Fondul Tezaur este un fond care investeste in instrumente monetare, cum ar fi titluri de stat, depozite bancare sau obligatiuni. Un asemenea fond este recomandabil celor care doresc un plasament pe termen scurt sau un grad de risc scazut.
In viziunea administratorilor de fonduri, principalul avantaj al fondurilor monetare fata de depozitele bancare este lichiditatatea ridicata, in conditiile unor randamente similare. Un investitor intr-un fond monetar poate rascumpara in orice moment unitatile de fond, in timp ce titlularul unui depozit bancar pierde dobanda daca lichideaza depozitul inainte de scadenta. Printre dezavantajele plasamentelor in fonduri se numara imposibilitatea de a realiza plati. Administetorii fondului Tezaur spera sa atraga noi investitori rezolvand aceasta problema.
Fondul Tezaur are  cu putin peste 800 de investitori si active in valoare de 6 miliarde de lei. Cresterea valorii unitatii de fond in 2002 a fost de 26%, fata de o rata a inflatiei de 17,8%. In luna ianuarie a acestui an, fondul a inregistrat o crestere de 2%.
Platile realizate din unitatile fond ar putea implica o crestere raportului dintre sumele de bani rulate si valoarea activului net, iar in cazul unui fond mutual acest lucru poate afecta performantele. “Dupa introducerea posibilitatii de realizare a platii utilitatilor ne asteptam ca performantele sa fie atenuate foarte putin,” a declarat Voicu.
Certinvest mai administreaza doua fonduri, Capital Plus, fond cu plasamente diversificate si grad de risc mai ridicat si Intercapital, care investeste preponderent in actiuni cotate la Bursa. Cele doua fonduri sunt recomandate pentru investitiile cu orizont de timp mai lung, iar administratorii nu au in vedere oferirea posibilitatii de a realiza plati si investitorilor la aceste fonduri. Titlurile de participare in cele trei fonduri sunt distribuite prin Raiffeisen Bank, in timp ce banca depozitara a celor trei fonduri este Banca Romana pentru Dezvoltare.