Compania de soluții logistice FM Logistic, care are în portofoliu clienți precum Cora, Sanofi-Aventis, Kraft Foods sau Coca-Cola, a finalizat în urmă cu câteva săptămâni o investiție de 15 milioane de euro într-o platformă logistică din Petrești, județul Dâmbovița.

Compania a construit un depozit de 18.000 de metri pătrați pe un teren unde suprafața de depozitare poate fi majorată până la 120.000 de metri pătrați, a declarat Cătălin Olteanu Heel, directorul general al companiei.

FM Logistic România este deținută de grupul francez cu același nume și se află la a doua platformă logistică dezvoltată pe piața locală, după cea din Dudeștii Noi (județul Timiș), deschisă în 2008 și care furnizează servicii pentru Nestlé.

Afacerile companiei pe piața locală au ajuns la 20 de milioane de euro, în creștere cu 11% față de anul anterior, potrivit oficialilor. În anul 2004 compania avea o cifră de afaceri de 4,5 milioane de euro.