Plicul si cutitul

Sunt ani buni de cand nu ma mai duc la Gala UNITER. Chiar si pe vremea cand ma duceam, plecam la pauza si ajungeam acasa cam pe cand Alteta Sa – ca o statuie aureolata de aplauze interminabile – facea figuratie in Piesa Anului. Gala UNITER a devenit – si ea – o piesa a anului care se joaca pentru rude, prieteni si fani. Eu o mai prind la televizor, intre o zapare si alta, si nu incetez sa ma minunez de cate stagiuni a prins…
De 11 ani, dl Caramitru joaca, imperturbabil, intr-o sceneta de trei ore care se cheama “Plicul si cutitul”. Regizorii s-au mai schimbat. Distributia, pe ici-pe colo. Plictiseala a ramas. Sincer acum, cate chestii poti face cu un biet plic si-un amarat de cutit? In cate feluri poti intra din dreapta si iesi prin stanga? Cat de inventiv poti fi prezentand invitatii (cam aceiasi)? Dl Caramitru este un foarte bun actor de teatru. Recita bine. Nici in film nu e rau uneori – vezi rolurile Gheorghidiu, Luchian… Marea surpriza este ca joaca atat de prost propriul rol – cel de “Ion Caramitru”! Iar singura explicatie ar fi ca nu i se potriveste.
Cum nu i se potriveste Irinei Petrescu sa-si dea cu parerea despre ce se intampla in cinema. Acum 40 de ani, ar fi avut toata indreptatirea: era cea mai buna actrita de film romanesc. Dar cariera dumisale s-a orientat – inexplicabil – spre teatru, revenirea la cinema fiind sporadica si neconcludenta (vezi – dar mai bine nu – “Hotel de lux”). Iar acum primeste un premiu pentru teatru (cedat cu eleganta) si este presedinta juriului UCIN care nu a acordat Marele Premiu… Spre deosebire de dl Caramitru, dna Petrescu isi joaca bine propriul rol.
Unii o fac “nonverbal” – ca dl Puric. De catva timp, dl Dan Puric este obiectul unui cult pe cat de fervent, pe atat de inexplicabil. Intimidat, probabil, de succesul sau de public, UNITER-ul l-a premiat (ca si Academia). Dl Puric n-a fost de fata. A trimis o scrisoare in care citeaza, de-a valma, genii “nonverbale” (Leonardo, Mozart etc.), legatura acestora cu teatrul ramanand un mister. Dar dl Puric este plin de mistere. Recent, declara unui cotidian ca patronul Nationalului (nu, nu Dinu Sararu, ci patronul spiritual, dl Caragiale) este “un instrument de deconspirare”…! Daca expresia nu ti-ar da fiori de Canal si Gherla in sira spinarii, ar fi aproape amuzanta. Vorba lui Gigi Caciuleanu – un om “nonverbal” pe scena, dar foarte articulat in afara ei: “Ce de instrumente!”
Si revenim astfel la “instrumentul” principal al Galei: cutitul. Ba nu, plicul! Ma rog, amandoua, caci cutitul e argumentul evidentei ca plicul e inchis, iar plicul inchis e argumentul evidentei ca un cutit este necesar… Dar la ce? Si pentru ce?! Daca pana si festivalul de la Cannes a fost criticat pentru ca ceremonia finala e regizata fara har, ce-ar trebui sa mai spunem despre Gala UNITER?
Eu stiu ce: voi recunoaste, spasit, ca am scris toate acestea pentru ca Gala UNITER exista, in timp ce o gala comparabila a filmului romanesc ramane o utopie. Acuma, pentru o utopie, plicuri s-ar mai gasi – dar de unde iei cutitele?…