Viceliderul grupului PNL din Camera Deputaților, Eugen Nicolăescu, a anunțat că decizia grupurilor reunite ale formațiunii, luată cu majoritate de voturi, a fost de a nu participa la ședința de plen reunit în care se citește decizia CC privind referendumul.

El a arătat că la Curtea Constituțională au fost depuse documente care nu au fost luate în calcul de către acest for și care “ar putea să schimbe cu totul aprecierea pe care Curtea o are asupra îndeplinirii cvorumului pentru validarea referendumului”.

Potrivit lui Nicolăescu, un alt motiv al boicotului îl reprezintă faptul că un document prevăzut de legea referendumului, și anume raportul, nu a fost prezentat de CC.

“În consecință, în acest moment Curtea Constituțională se află în culpă față de Parlament, nu și-a îndeplinit obligațiile pe care le are. Nu are rost, în această situație, să prmitem să se îndeplinească un act printr-un abuz”, a mai spus Nicolăescu.

Viceliderul deputaților PNL a anunțat că urmează ca liberalii să se consulte și cu colegii de la PSD, care au luat o decizie similară, pentru a stabili “calendarul pentru perioada următoare”.

“Probabil că se va constata că nu este cvorum, se vor reuni Birourile Permanente pentru a stabili o nouă dată la care să fie convocat plenul Parlamentului, iar la acea dată să avem toate documentele, așa cum prevede legea”, a spus Nicolăescu.

El a menționat că Parlamentul nu va solicita nimic Curții Constituționale, care trebuie să rezolve singură problemele pe care le are, parlamentarii neavând treabă să stabilească agenda Curții.