Filiala PNL Bucuresti doreste sa-si ia masuri de precautie in relatia cu primarul general Traian Basescu, in eventualitatea in care liderul democrat ar castiga un nou mandat de primar iar Alianta PNL-PD ar castiga alegerile locale in Capitala. Presedintele organizatiei PNL Bucuresti Ludovic Orban a declarat ieri Ziarului Financiar ca a discutat cu PD incheierea unui protocol suplimentar care sa stabileasca relatiile dintre primarii de sector, viceprimari si primarul general, dintre primarul general si consilierii Consiliul General al Capitalei, delimitarea atributiilor primarilor de sector, modul de inlocuire a consilierilor, daca va fi cazul. Protocolul va mai cuprinde si precizarile legate de sistemul de incalzire centralizat si asfaltarea strazilor. “Am propus acest protocol pentru a preintampina riscul aparitiei unor tensiuni, a unor disfunctionalitati”, a explicat Ludovic Orban. Surse din partid spun insa ca liberalii din organizatia Bucuresti se tem ca in cazul in care Traian Basescu ar castiga un nou mandat de primar general acesta ar restrange atributiile primarilor de sector sau viceprimarilor, asa cum s-a intamplat cu viceprimarii PSD la inceputul acestui mandat.
Presedintele PNL Bucuresti a spus ca a avut deja o discutie in acest sens cu reprezentantii PD, care, in principiul, s-au aratat de acord. Incheierea unui protocol suplimentar pare a fi o masura de precautie in plus pe care o iau liberalii fata de Traian Basescu. Nu trebuie uitat ca filiala liberala din Bucuresti a fost una dintre cele mai reticente organizatii ale PNL in ceea ce priveste incheierea Aliantei cu PD.
In acelati timp, ieri, purtatorul de cuvant al Aliantei, Calin Popescu-Tariceanu a anuntat ca PNL si PD au stabilit candidaturile pentru primariile de sector: la sectorul 1 va candida liberalul Andrei Chiliman, la sector 2 Anca Boagiu (PD), la sector 3 Liviu Negoita (PD), la sector 4 Adrian Inimaroiu (PNL), la sector 5 Calin Catalin Chirita (acum PD) iar la sector 6 Cristian Poteras (PNL).