Conducerea PNL l-a demis ieri pe liderul filialei liberale din Gorj Gheorghe Grivei si pe alti trei reprezentanti ai partidului in Consiliul Judetean pentru ca au facut intelegere cu PSD pentru conducerea Consiliului Judetean.
Vicepresedintele PNL Paul Pacuraru a spus ca aceasta masura a fost luata pentru ca cei patru consilieri judeteni ai partidului, respectiv Gheorghe Grivei, Sabin Popescu, Puiu Diaconescu si Valentin Popa facusera o intelegere cu PSD pentru a sustine acest partid la preluarea conducerii Consiliului Judetean Gorj. In Gorj, PNL a castigat patru posturi in Consiliul Judetean, PD sase si PRM sapte. “Cele trei partide facusera un protocol pentru a forma impreuna majoritatea in Consiliul Judetean, intrucat PSD a obtinut numai 16 mandate”, a explicat Pacuraru. El a mai spus ca, la sedinta de constituire a CJ, convocata pentru luni de prefect, au fost prezenti numai consilierii PSD si cei patru de la PNL care facusera intelegere cu reprezentantii actualei puteri. Reprezentantii PD si PRM nu s-au prezentat la aceasta sedinta. Vicepresedintele liberal a mai spus ca, potrivit Legii 673/2002 referitoare la regulamentul-cadru de constituire a consiliilor locale, cei patru liberali dati afara din partid nu vor mai putea fi validati pe posturile de consilieri judeteni. Mediafax
Eveniment
PNL isi pedepseste tradatorii
PNL isi pedepseste tradatorii