PNL ii cere presedintelui Ion Iliescu sa intervina pentru a impiedica modificarea structurii Guvernului prin asumarea raspunderii, considerand acest procedeu drept o noua incercare a PSD de a-si impune punctul de vedere, “in dispret fata de Parlament si ignorand recomandarile oficialilor europeni”. “PNL solicita presedintelui Iliescu a intervina, in cadrul anuntatelor discutii cu premierul Adrian Nastase, pentru a impiedica demersul absurd de angajare a raspunderii pentru proiectul de modificarea Legii de organizare a Guvernului si a ministerelor”, afirma purtatorul de cuvant al PNL Eugen Nicolaescu. Totodata, Nicolaescu sustine ca angajarea raspunderii pentru noua formula guvernamentala ignora o recomandare a raportorului pentru Romania Emma Nicholson, ca Executivul “sa se foloseasca de canalele legislative, prin intermediul Parlamentului, care sunt desemnate sa ofere consultare, dezbateri adecvate si control parlamentar efectiv”. Ulterior, Guvernul a anuntat ca nu a discutat despre restructurarea Executivului prin asumarea raspunderii parlamentare. Mediafax