Partidul Democrat (PD) prezinta interes pentru Partidul Popular European (PPE) pentru ca este la guvernare, are reprezentare parlamentara si, drept urmare, ar putea intari flancul drept din Parlamentul European, dupa aderarea Romaniei la UE. Dar de la interes pana la o cooptare in randurile sale a acestui partid de centru-stanga mai este drum lung, este vorba de doctrina, de statut si nu in ultimul rand de acordul PNTCD. Asertiunea ii apartine lui Gheorghe Ciuhandu, presedintele PNTCD, singurul partid din Romania care este reprezentat cu toate structurile sale in PPE.
In ultima vreme, PD manifesta un interes din ce in ce mai evident pentru dreapta din Parlamentul European. Unul dintre motivele enuntate public ar fi ca Internationala Socialista (IS) in care PD este membru cu drepturi depline si Partidul Socialistilor Europeni a sprijinit PSD in campania electorala. Democratii au cerut explicatii IS si, in paralel, o delegatie a PD s-a intalnit cu membri din conducerea PPE pentru a examina o eventuala cooperare. Socialistii vor veni la sfarsitul saptamanii, la Bucuresti, pentru a lamuri situatia.
Dupa ce PNL si PD si-au anuntat intentia de a fuziona si a se transforma intr-un partid popular care ar urma sa fie cooptat in PPE, in randul micutelor partide populare si crestin-democrate a inceput fierberea.
PNTCD a anuntat ca va fuziona si cu Uniunea pentru Reconstructia Romaniei (URR). La proiect ar fi urmat sa participe si Actiunea Populara (AP) a lui Emil Constantinescu.
Maine, in congresul PNTCD va fi aprobata fuziunea cu URR – noul partid urmand sa se numeasca Partidul Popular Crestin-Democrat (PNTCD). Din ecuatie lipseste AP, care spune ca se mai gandeste vreme de sase luni.
Graba crestin-democratilor de a-si uni randurile, dupa ani de tergiversari, are explicatii, dar este vorba, in primul rand, de teama ca mutarea spre dreapta a PD si o eventuala fuziune cu PNL i-ar aduce un concurent puternic pe culoarul politic pe care alearga. PNTCD este singurul partid romanesc din PPE (este acolo si UDMR, dar Uniunea nu este partid si, in orice caz, are mai multe platforme), drept urmare in jurul acestuia s-ar putea coagula, cu sanse, miscarea crestin-democrata.
PPE a sprijinit dintotdeauna PNTCD, dar esecurile electorale repetate ale partidului l-ar putea determina sa se reorienteze. Pentru ca, daca PPE este cel mai puternic grup din PE asta se intampla pentru ca dreapta este puternica in tarile din care provin europarlamentarii grupului. Si daca partidele de la noi au interes sa fie reprezentate in cel mai puternic grup parlamentar din Legislativul european, si PPE are interesul ca dreapta sa fie bine reprezentata in Romania. iulian.anghel@zf.ro