In primavara acestui an, societatea petroliera de stat din Columbia, Ecopetrol, a descoperit un zacamant de petrol evaluat la 200 de milioane de barili – dupa toate probabilitatile, cel mai important zacamant din aceasta tara.
Locul descoperirii, undeva in nord-estul tarii, e impanzit de sonde dezafectate, plantate acolo de firma americana Occidental Petroleum, care a cautat petrol in Columbia incepand din anii ’80, dar anul trecut a renuntat sa mai foreze in zona, dupa ce s-a impotmolit intr-o portiune stancoasa. Radio Bogota n-a scapat ocazia de a ridiculiza nesansa companiei americane, care n-a reusit niciodata sa-si castige simpatia columbienilor, in timp ce sefii Ecopetrol au inceput sa se laude ca noul zacamant va asigura independenta Columbiei fata de importurile de petrol pentru urmatorii patru ani.
Acesta a fost doar unul din nenumaratele ghinioane pe care firma Occidental (sau Oxy, cum e cunoscuta dupa simbolul sub care e cotata la bursa) le-a avut de pe urma operatiunilor din Columbia. In ultimii 16 ani, nepotolitii rebeli columbieni, extremistii de stanga, au perforat de atatea ori conducta de petrol construita de Oxy in apropierea granitei cu Venezuela, incat localnicii au ajuns s-o numeasca in bataie de joc “flautul”; acum cativa ani, aproape o suta de angajati ai companiei au fost luati ostatici de aceiasi rebeli, iar Ray Irani, presedinte si CEO, a fost amenintat cu moartea daca nu abandoneaza investitia din Columbia. Zilele acestea, lucratorii Oxy de acolo au de luptat si cu epidemia de febra aftoasa.
Desi compania sustine ca situatia din Columbia nu-i afecteaza profiturile, pentru ca participatiile de aici nu reprezinta decat 1% din totalul activelor sale, chestiunea securitatii conductei a capatat importanta din cauza implicatiilor ei politice. Anul trecut, presedintele George W.Bush a cerut Congresului sa aprobe un ajutor de 98 de milioane de dolari pentru pregatirea si echiparea unor trupe ale armatei columbiene astfel incat sa poata pazi “flautul” de atacurile rebelilor. Aceasta a generat proteste in presa din SUA, unii ziaristi afirmand chiar ca administratia Bush e mai interesata de protejarea intereselor corporatiste americane decat de incheierea violentelor perpetuate de catre rebeli de aproape 40 de ani. Pentru gherilele rebelilor marxisti, a izgoni firma Occidental din tara insemna sa impuste insa doi iepuri dintr-o data: sa inlature capitalul strain din industria petroliera nationala si sa priveze guvernul de o sursa de venit – astfel incat conotatia politica a lucrurilor era inevitabila.
Oricat de putin ar fi insemnat activele columbiene in portofoliul Oxy, operatiunile de aici au ajuns la un moment dat sa compromita imaginea companiei intr-un mod pe care nici un atac al rebelilor nu l-a izbutit. E vorba de un conflict de o natura foarte comuna pentru companiile petroliere, corespunzand acuzatiei dupa care activitatea lor este prin definitie nociva pentru mediu si pentru societatea unde ele se implanteaza. In 1992, companiile Shell si Occidental au castigat licente de explorare a unui bloc petrolifer in Columbia situat pe teritoriul locuit de o populatie indigena, Uwa. Acestia au amenintat cu sinuciderea in masa daca Oxy va extrage petrol din pamantul lor, ceea ce ar fi insemnat, potrivit credintei lor tribale, ca seaca sangele pamantului. Shell, mai prudenta, s-a retras, Occidental insa a perseverat.
Au urmat ani in sir de proteste ale organizatiilor de protectie a mediului, care au reusit sa starneasca un scandal international de proportii si sa creeze firmei americane o faima atat de proasta, de distrugatoare a padurilor amazoniene si a culturilor traditionale, incat si astazi, orice cautare pe Internet dupa numele Occidental Petroleum produce pagini intregi de rezultate numai cu texte despre cazul indienilor Uwa si despre un altul asemanator din Peru, unde Occidental a avut de-a face cu triburile locale Candoshi. Degeaba Oxy a cheltuit milioane de dolari ca sa construiasca scoli, clinici si ferme pentru bastinasi, incercand sa linisteasca spiritele: in cele din urma, anul trecut, a fost nevoita sa anunte ca nu va mai fora in perimetrul locuit de triburile Uwa, cu motivul oficial ca nu a gasit titei acolo.
Mostenirea familiei Gore
Nici acasa, in America, Oxy n-a avut mai mult noroc. Fondata in 1920, ca una din numeroasele firme care incercau sa dea de petrol si gaze in California, Occidental a fost transformata in companie de talie internationala de catre Armand Hammer, o figura ciudata si controversata a lumii afacerilor interbelice, care a cumparat Occidental in 1956, investind 100.000 de dolari intr-o firma care nu valora inainte mai mult de 30.000. Tatal lui Hammer a fondat Partidul Comunist American, astfel incat fiului nu i-a fost greu sa faca avere din comertul de produse farmaceutice cu Uniunea Sovietica, unde a si locuit in anii ’20. Dupa ce s-a intors in SUA, si-a continuat relatiile de afaceri cu sovieticii, iar in ultimii ani ai Razboiului Rece (Hammer a murit in 1990) a fost un sustinator infocat al dezghetului in relatiile cu lumea comunista.
Misterele unei asemenea biografii au fost din plin exploatate de criticii fostului vicepresedinte democrat Al Gore, dat fiind ca Hammer l-a cultivat in chip deosebit pe tatal lui Gore, Albert Gore Sr., pe care l-a cooptat inca din 1970 in consiliul de administratie al Occidental si l-a remunerat cu jumatate de milion de dolari pe an, ajungand in ultimii ani chiar sa-i puna la dispozitie avionul sau personal pentru deplasari. In 1998, cand Gore Sr. a murit, Al Gore a mostenit actiuni ale Occidental in valoare de circa 500.000 de dolari. Pe seama legaturilor familiei Gore cu Hammer a fost pus faptul ca, in timpul mandatului echipei Clinton-Gore, in 1998, administratia a vandut companiei Occidental terenul petrolifer Elk Hills, din California, care inca din 1912 fusese declarat rezerva speciala de combustibil a marinei americane pentru cazuri de urgenta.
Tranzactia, in valoare de 3,5 miliarde de dolari, a reprezentat cea mai mare privatizare a unei proprietati federale din toata istoria SUA si a triplat peste noapte rezervele de titei ale Occidental. Un argument in plus in favoarea criticilor Partidului Democrat a fost faptul ca, pentru a evalua impactul de mediu al intrarii in exploatare a terenului, Departamentul Energiei a consultat o firma din al carei consiliu director facea parte chiar seful campaniei prezidentiale a lui Al Gore. De aici si pana la o paralela intre Occidental si Halliburton, ale caror nume sa fie imposibil de disociat de cele ale protectorilor lor politici – democratul Al Gore, respectiv republicanul Dick Cheney – n-a fost decat un pas.
Comparatia, totusi, functioneaza doar partial, fie si doar prin prisma donatiilor pentru campanii electorale: pentru alegerile din 2000, Oxy a donat circa 551.000 de dolari, din care 60% s-au dus insa pentru candidatii Partidului Republican.
Epoca lui Ray Irani
In privinta afacerilor, nimeni nu spune ca performantele financiare ale companiei ar fi fost stimulate de relatiile cu lumea politica. Desi unii il socotesc nevrednic sa se numere printre cei mai bine platiti manageri din America (revista Forbes calculeaza ca media compensatiei incasate in ultimii sase ani a fost de 25,4 milioane de dolari anual), putine erori de strategie i se pot reprosa lui Ray Irani, cel care e presedinte si CEO al Occidental de 12 ani incoace.
Daca pe vremea lui Hammer, un manager tiranic si impulsiv, se spune ca actiunile Oxy cresteau atunci cand el cadea la pat, rapus de bolile batranetii, stilul rational si calculat al lui Irani e mult mai bine primit de piete. Un calcul prezentat pe site-ul companiei sustine ca in ultimii ani, Oxy a fost cea mai profitabila dintre toti marii furnizori mondiali de petrol si gaze, cu un profit brut de 9,05 dolari pe barilul de echivalent petrol extras, comparativ cu 8,07 in cazul British Petroleum, 7,22 in cazul ExxonMobil sau 6,44 in cazul ConocoPhillips.
In ceea ce priveste extinderea internationala, Irani a decis sa simplifice operatiunile companiei si sa le reduca la doar cateva zone – America Latina, Orientul Mijlociu si Rusia – renuntand la o multime de participatii neproductive. A vandut, incepand de prin 1997, activele pe care le avea in Indonezia, Bangladesh si Peru si o parte din operatiunile din Ecuador; in schimb, a incheiat contracte noi in Oman, Qatar si Emiratele Arabe Unite, iar acum are in plan sa se extinda in Filipine, unde statul ofera contracte noi de explorare pentru petrol si gaze, si in Romania, unde concureaza pentru privatizarea Petrom.
Oxy a fost prezenta pana acum in Romania doar prin intermediul fostei subsidiare Canadian Occidental Petroleum, una din primele firme straine care au castigat aici contracte de prospectiuni petroliere dupa 1991. In 2000 insa, Oxy si-a vandut participatia la Canadian Occidental (care acum se numeste Nexen) pentru 700 de milioane de dolari, in cadrul aceleiasi campanii de restructurare a activitatii.
Pana acum, cei de la Occidental n-au dezvaluit nimic despre intentiile lor privind Petrom. Larry Meriage, vicepresedinte pentru comunicatii si relatii publice, Occidental Petroleum Corporation, a declarat pentru Ziarul Financiar doar atat: “Este deocamdata prematur sa comentam pe teme care tin de modul cum vom participa la privatizare, de pretul pe care suntem dispusi sa-l oferim sau de strategia noastra privind Petrom. Noi ne aflam inca intr-o faza incipienta a procesului de evaluare. Pe de alta parte, nu cred ca vreuna din companiile incluse pe lista scurta pentru privatizarea Petrom ar dori sa ofere raspunsuri concrete pe aceste teme, atata vreme cat aceasta le-ar plasa in dezavantaj competitiv fata de celelalte”. crenguta.nicolae@zf.ro