“Ne pleaca creierele”, este cantecul care in Romania se fredoneaza de cativa ani buni. Pleaca si nimeni nu face nimic sa le tina acasa. In sanul lotului olimpic de matematica insa, viziunea este alta. “Este important sa ramai liber, mai ales pentru un matematician. “Un om de stiinta nu apartine unui loc, el conteaza mult mai mult in sine decat locul”, spune Andrei Negut, in varsta de 18 ani, component al lotului olimpic si viitor student al celebrei universitati americane Princeton.
Alaturi de ceilalti cinci colegi de lot, Andrei Negut s-a intors recent de la Busteni, din tabara de cateva ore pe care le-a organizat-o compania de servicii medicale Medicover. Pentru prima oara, Medicover si-a propus sa sprijine performanta loturilor olimpice ale Romaniei, iar cea cu lotul de matematica a fost prima actiune in acest sens.
Olimpicii au mers pe munte si au jucat bridge, iar Ana Caraiani, fosta componenta a lotului si deja studenta in anul al doilea la Princeton, le-a impartasit din propria-i experienta de concurs. Cea de-a 45-a editie a Olimpiadei se va desfasura cu o luna inaintea celei sportive, tot la Atena.
Cu spiritul de echipa stam mai prost
Un alt cliseu legat de cei care realizeaza performanta fie in sport, in arta sau stiinta este acela ca toti au avut o copilarie sacrificata si ca dincolo de munca nu mai vad altceva. Este adevarat, de muncit muncesc uneori si cate o zi intreaga, dar dincolo de asta sunt oameni normali, cu probleme si bucurii, care pot claca in conditii de stres chiar daca sunt foarte bine pregatiti. Andrei Negut recunoaste ca la olimpiada de anul trecut, daca ar fi avut o pregatire psihologica mai buna, rezultatele sale ar fi fost mai bune. Mai ales ca, spre deosebire de alte echipe, cea a Romaniei nu a acordat pana acum foarte mare importanta spiritului de echipa.
“Lotul SUA are un puternic spirit de echipa, ceea ce asigura o mare parte din succes, pe cand spiritul de echipa este unul din minusurile poporului roman”, spune Andrei.
Ma uit la el si nu pot sa nu ma impiedic sa nu ma gandesc la mine la 18 ani sau la altii de varsta lui. Stie foarte clar ce vrea, isi cunoaste destul de bine drumul, da raspunsuri sigure si la obiect.
“Matematica este o profesie internationala, poti face aceeasi treaba oriunde in lume, dar imaginea ideala despre cariera mea este ca voi calatori foarte mult. De aceea vreau nu sa raman foarte mult intr-un singur loc. O sa ma-ntorc, pentru ca sunt multe lucruri care ma leaga de ceea ce e aici. Nu sunt ca altii, care si-au creat un anumit dispret fata de locul natal. Sunt multumit de directia in care merge Romania, dar merge cam incet. Eu am o varsta si trebuie sa ma gandesc. Cand spun ca plec in America nu inseamna ca plec ca sa raman acolo, ci plec pentru ca facultatile americane sunt mai energice, ofera mai multe posibilitati, iar pentru un tanar reprezinta ceea ce ii trebuie”, spune el.
Pasiunea pentru matematica si-a descoperit-o inca de la gradinita si, incurajat de parintii ingineri si mai incolo de profesori, a inceput sa si-o si cultive. Crede ca foarte multi dintre colegii sai ar putea sa aiba rezultate exceptionale in matematica, iar daca sunt descoperiti sau nu este pana la urma tot o chestiune de noroc.
Din clasa a noua, cand a devenit elev al liceului “Tudor Vianu” din Capitala, Andrei s-a calificat pentru lotul national de juniori si de aici a inceput traseul care avea sa-l duca la Princeton.
De ce sunt buni romanii la matematica
“Am crezut ca aveam inclinatii, dar nu stiam implicatiile. Ideile mele despre ce-o sa ma fac cand o sa fiu mare erau sa fac jocuri pe calculator, pentru ca imi place foarte mult sa ma joc pe calculator – ori sa devin profesor sau invatator. De vreo cativa ani m-am oprit asupra fizicii si a matematicii si cred ca asta o sa si fac, daca n-o sa mi se schimbe gandurile”, afirma Andrei.
Pregatirea de la lot dureaza trei saptamani, dupa care au loc tot felul de baraje, olimpiadele nationale si, o data pe an, are loc un stagiu de pregatire alaturi de echipa Ungariei. In plus, mai au parte si de excursii sau intalniri ca intre prieteni.
Andrei afirma ca matematica este ceva ce ii place in mod sincer si nu se imagineaza traind fara ceva care “sincer” sa-i placa.
“Dupa olimpiada devin mai putin profesionist, dar in timpul olimpiadei, adica sase-sapte luni pe an, am o atitudine destul de concentrata, lucrez cateva ore pe zi”, spune el. “Pentru matematica am luat din timpul altor materii, iar ceilalti profesori au fost destul de ingaduitori. Ma mai intereseaza fizica foarte mult, ma mai joc pe calculator, merg cu bicicleta, schiez, mai faceam si tenis sau hochei, invatasem sa cant si la chitara”.
Nu considera nicidecum ca si-ar fi sacrificat copilaria, tocmai datorita faptului ca ii place ceea ce face.
Cat priveste succesul matematicii romanesti in lume, nu si-l explica decat prin talentul nativ, care ar putea fi exploatat chiar mai bine.
“Nu stiu de unde vine succesul matematicii romanesti in strainatate”, marturiseste Andrei. “Romania are traditie (prima olimpiada internationala a fost organizata de catre tara noastra – n.red.), chiar daca este o piata mica in comparatie cu SUA, Rusia sau China. Am putea obtine rezultate mult mai bune, pentru ca am avut intotdeauna echipe foarte bune, dar n-am stiut sa ne folosim potentialul la maxim, din motive de moral si atitudine”.
Neajunsurile mediului academic autohton
Chiar daca preocuparea lui fundamentala este matematica, nu este indiferent la ceea ce se-ntampla in jurul sau.
“Nemultumirile sunt fundamentale: mentalitatea din Romania nu e chiar cum mi-as dori eu. Atmosfera academica este de indolenta, de nepasare, desi avem foarte multi oameni de stiinta foarte buni, care cu greu se pot manifesta daca raman aici, pentru ca sunt absorbiti de sistemul indolent”, marturiseste tanarul olimpic.
“La universitatile americane, din ce am reusit sa-mi dau eu seama, esti impins de la spate, pe cand aici e usor ca un om de stiinta sa se complaca”.
Pentru ca a trebuit sa se pregateasca pentru olimpiada, Andrei a dat “bacalaureatul special”, alaturi de ceilalti componenti ai loturilor olimpice, in numar de 50.
Multi dintre colegii de generatie au senzatia ca, fiind un bacalaureat decalat, este in mod automat si mai usor. Cu modestie insa, Andrei afirma ca nu crede ca in conditiile unui bacalaureat “normal” ar fi luat note mai mici.
Pana acum, cea mai buna performanta a sa a fost castigarea a doua medalii de argint la olimpiada internationala de matematica de anul trecut, iar anul acesta pleaca la Atena cu asteptari mai mari.
Primul an intr-un campus american
Ana Caraiani este deja studenta la Princeton, iar vara aceasta s-a intors in vacanta dupa un an petrecut in celebra scoala americana, unde a avut ocazia sa mai intalneasca si alti romani. De fapt, anul acesta, la o competitie care pune in miscare studenti matematicieni din SUA si Canada, Princeton a delegat trei romani care au si castigat competitia. Iar concursul anual din facultate, marele premiu a fost castigat tot de un roman.
“Sunt foarte mandra ca sunt romanca, pentru ca toti avem rezultate extraordinare”, spune Ana Caraiani.
Din intalnirile cu fostii colegi de liceu, Ana a avut ocazia sa compare si cele doua scoli, americana si romaneasca.
“Ce m-a surprins este ca toti mi s-au plans ca au examene foarte multe, pe cand acolo ai tot felul de teme, lucrari, care te determina sa muncesti tot timpul. Contactul cu profesorii este foarte direct, poti discuta cu ei oricand si poti intreba orice. Uneori vin sa ia masa cu noi si exista foarte multe moduri in care poti interactiona cu ei”, afirma ea. “Daca ar fi sa gasesc si minusuri, as spune ca cei de acolo sunt foarte directi, dar nu intotdeauna foarte sinceri”.
O alta diferenta fata de universitatea romaneasca ar fi aceea ca atmosfera din campus este foarte generoasa. “Daca vrei petreceri, mergi la petreceri, daca vrei sa studiezi, studiezi, poti sa practici sport si orice alta activitate pe care ti-o doresti. In acelasi timp, devii foarte apropiat de oameni, fiind departe de casa”.
Ca si Andrei, Ana si-a descoperit pasiunea pentru matematica foarte devreme, iar adevaratul impuls l-a reprezentat participarea la olimpiada nationala din clasa a saptea. Anul trecut, Ana a castigat medalia de aur la olimpiada internationala, cea mai mare performanta a sa.
Pe langa scoala, doua slujbe
In primul an la Princeton a avut ocazia sa se familiarizeze cu teorii foarte elaborate, iar anul care urmeaza crede ca va avea sansa sa participe la primul proiect original de cercetare.
Pe langa cursuri, Ana are si doua slujbe, una la cafeneaua din campus, unde merge atunci cand are timp, iar cea de a doua consta in faptul ca ofera meditatii colegilor meditatii, de pe urma carora castiga 40 de dolari pe ora.
De asemenea, citeste si a vazut foarte multe filme de cand se afla in SUA, la libraria campusului.
“Ce nu-mi place aici este ideea “sa moara capra vecinului”, ideea de a concura cu ceilalti, in loc sa concurezi cu tine insuti”, marturiseste ea. Iar despre talentul romanesc in matematica crede ca tine mai mult de educatia foarte buna din scoala generala si liceu.
Spirit liber, Ana se vede, ca si colegul sau, circuland mai curand decat ramanand intr-un singur loc, mai cu seama ca este de parere ca modul de viata european i se potriveste mult mai mult decat cel american.
claudia.covaci@zf.ro