Podul peste Dunăre de la Brăila, inclus în primăvară printr-o hotărâre de guvern în categoria obiectivelor de interes național, dar și în lista proiectelor care ar urma să fie realizate în parteneriat public-privat, are aproape finalizat studiul de fezabilitate, însă perspectivele privind construcția sa nu sunt încă prea clare.
“Podul acesta este de interes național de peste 30 de ani. Cum au loc alegeri, cum se transformă în obiectiv de interes național. Noi am primit un grant de 200.000 de euro anul trecut de la Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) pentru consultanță și studiu de fezabilitate, iar în prezent aceste documente sunt finalizate și se află la tradus. Avem o șansă să-l facem pe componentă privată, eventual cu BERD, însă vom ști peste câteva zile”, a declarat Gheorghe Bunea Stancu, președintele Consiliului Județean Brăila, care ar urma să sprijine realizarea podului, alături de Consiliul Județean Tulcea.
Construcția podului este aprobată de 15 ani, dar niciodată nu a fost începută deși este un proiect de anvergură pentru județele Brăila, Galați și Tulcea. “Proiectul este unul de o complexitate deosebită având ca și obiectiv construcția unui pod principal de 1.520 m și 2 viaducte la Brăila și Tulcea de 600 m și respectiv 420 m. În prezent studiul de fezabilitate al proiectului se află în analiză și revizuire la reprezentanții BERD”, au declarat reprezentanți ai Ministerului Transporturilor.
Potrivit lui Bunea Stancu, acest pod ar costa 120 de milioane de euro, cu tot cu proiectare. “Ar fi de mare folos în special pentru cei care merg către Polonia, Ucraina sau Federația Rusă, având în vedere că nu ar mai fi nevoiți să meargă cu bacul sau să ocolească pe la Giurgeni-Vadu Oii”, a afirmat președintele Consiliului Județean Brăila, care a adăugat că o astfel de construcție s-ar putea încheia în trei ani de la data începerii lucrărilor.
Până la finalizarea podului cei care vor să ajungă de pe malul drept pe malul stâng al Dunării în zona Brăila sunt nevoiți fie să folosească bacul, fie să ocolească peste 100 km pentru a traversa pe podul de la Giurgeni-Vadu Oii.
În cazul oricărei variante alese, șoferii sunt nevoiți să plătească sume destul de importante, fie pentru bac, fie pentru combustibil în cazul ocolului până la Giurgeni. Una dintre companiile care asigură traversarea fluviului cu bacul în zona Brăila este Romnav, cu afaceri de 19,2 mil. lei (4,6 mil. euro) și un profit net de un milion de lei (238.000 de euro) anul trecut. Tarifele de trecere cu bacul în zona Brăila-Smârdan variază de la 17,8 lei pentru un autoturism la 52,5 lei pentru vehiculele mari (combine sau tiruri), potrivit informațiilor de pe site-ul companiei.
Reprezentanții Romnav nu au putut fi contactați până la închiderea ediției pentru a comenta asupra numărului de vehicule care circulă cu bacul zilnic și asupra modului în care construcția unui pod peste Dunăre la Brăila ar putea influența business-ul companiei.
Pe de altă parte, taxa de pod la Giurgeni-Vadu Oii este mai mică, în condițiile în care Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România a redus în luna iulie taxa de pod de la Giurgeni-Vadu Oii de la 9 lei pentru autoturisme și vehicule cu masa totală maximă autorizată de până la 3,5 tone la 5 lei. Tarifele vor fi menținute la acest nivel până pe 30 septembrie.
Podul Tulcea-Brăila-Galați nu este singura astfel de construcție peste Dunăre a cărei realizare este tărăgănată. Este și cazul podului Calafat-Vidin, care deși în primă fază trebuie terminat în luna octombrie 2010, a suferit mai multe întârzieri, iar la începutul lunii iulie Comisia Europeană a oferit o amânare cu încă doi ani a termenului de finalizare.