Poem confesiv
Dumitru Bădița
locuiesc de câteva săptămâni într-un vagon de la periferia
triajului
am eliminat pereți interiori deschis spații noi
escamotat plafonul decojit am minibar living
dormitor cu pat matrimonial
o scară din lemn de cireș lăcuit urcă pe acoperiș:
urmăresc noaptea cum se aprind luminițele în cer
și în cartierul rezidențial
am wireless și jardiniere cu mușcate la ferestrele termopan
dar griji nu-mi fac: de la început am instalat un sistem
care produce în toate punctele vulnerabile câmp electric
zilnic livrez amănunte pe messenger ca să umflu gogoașa
sper spre deliciul nou angajatei de la direcția de marketing și
dezvoltare
acum zece ani veneam de la sibiu în tren i-am descris
unei studente la a doua facultate traiul pe care pretindeam că-l
duc
într-o colibă din inima pădurii andronache
am ajuns când rostopasca și urzicile crescuseră până la
glezne
și primele deșeuri sintetice colorau deja luminișurile
seara târziu mâna mea s-a apropiat a descoperit un vagin
pietrificat:
un closed ferm și de durată pe ușa feminității
“de ce ai venit”
“oricum nu ți-am crezut povestea
dar ești un om bun”