nemiloasă vreme. ieșim amândoi, patefonul
scârțâie, geamurile se sparg in urma noastră,
pielea ni se increțește. suntem indurerați și furioși.
avem doar o batistă,
brodată cam de o sută de ani cu farmecele bunicii,
in fiecare colț. de atunci lacrimile opace cad
cu un zgomot surd pe obrajii ei increțiți. ajungem la bar. chelnerul are moaca spartă, cu un calm ciudat mătură toate cioburile, apoi deschide o gură imensă și le deșartă inăuntru, in timp ce ochii ii sclipesc de parcă o legiune de demoni și-ar
fi găsit loc in sufletul lui imbibat de vodcă. afară, nemiloasă vreme. fulgeră și tună și bate un vânt
care smulge copacii din rădăcini, cu șuierat de locomotivă.
dar batista bunicii ne păzește de tot răul
care fierbe in chelner. ne așezăm la o masă. barul geme și se clatină.
nu trec nici 5 minute și chelnerul cu prohabul desfăcut
ia bâta in mâinile vânjoase și o agită cu rânjetul
diabolic pe moaca lui desfigurată,
deasupra capului. noi nici nu ne mișcăm. nici rugăciuni
nu bâiguim. furia și durerea noastră
sunt mai puternice decât farmecele bunicii.
sângele bătrânului nu s-a potolit. iese
prin podeaua barului ca un șarpe vâscos, se incolăcește
de picioarele chelnerului și urlă, se zbate. bătrânul zace de o lună la doi metri sub pământ, dar
sângele lui il răstoarnă pe chelner, apoi
il strânge de gât, il sufocă și ii soarbe tot sufletul.
noi stăm la aceeași masă, bem vin și furia, durerea
noastră se potolește acum. vântul dărâmă barul. stăm ingropați sub
dărâmături și bem ca altădată, când bătrânul venea
acasă, ne strângea in brațe și ne povestea
din război, de soldatul neamț cu care se făcuse
frate de cruce. apoi iși lustruia pipa

cu mâneca și o privea cu drag in lumina soarelui.

Subiecte #"Chelnerul"#Ofelia Prodan