in ce mă privește
n-am decât să mor de foame
intr-o fântână seacă din Balcani –
dacă la atât m-a dus capul.
n-am decât să mă cutremur de plâns la trompetă
singur cu cocoșul de tablă de pe casă
noaptea in lumina lunii
doar-doar
va dispărea viziunea
unei găleți coborând in fântână
plină cu ochi omenești
zbieretele plozilor de lapte pironiți de zidul coșcovit
pieile jupuiților de vii atârnând la uscat pe crengile
duzilor.
ăsta nu e poem.
e o trapă deschisă
prin care intru-n pământ de rușine de frică
mă fac mic-mic
de specie mă dezic.
e o fântână seacă din Balcani
am căzut in ea ca prostu cu trompeta regimentului
și-acum că armele tac
stau și cânt la trompetă.
nu mai bocesc.
nu mai urlu.
deasupra cerul cu stele plin cu ochi omenești
o stafie albă pe deal in sus
hăt departe pe casă
cocoșul de tablă scârțâie și nici nu-i pasă
atât de plat
de tăcut.