am trecut astazi prin parcul nostru inzapezit
si drumurile se umplusera de pene de pasari. ca si cum cineva
revarsase aici
saci intregi de aripi. zaceau rupte.
trecuse doar o noapte si ultima dintre zapezi.
in parcurile cu portile deschise deodata, cu gardurile
contorsionate deodata,
unde nu fusesera urme de trupuri, nu fusesera umpleri de
carne. doar ningea.
in jur se raspândise mirosul lor de pasari jilave. imprastiat
pe drumuri,
printr-o zapada care cadea tot mai grea.
crezusera ca noaptea nici macar un copil nu are voie sa
stea aplecat peste ele,
sa dea cu lumânari in ele. sa le desprinda penele, de parca
pieptanau un par de om.
mi-am continuat plimbarea si parcul a inceput sa straluceasca
topit.
i se strângeau barele de fier de jur imprejur, i se micsorau
leaganele
si treptele pe care urcaseram in noaptea de-abia
trecuta.
in locul unde am râs noi, unde am desprins zapada de pe
jgheaburile reci,
toboganele erau aproape goale. le-am privit fix, fara nici un
surâs
trecatorii se furisau grabiti de-a lungul gardurilor. aproape
plecaseram cu totii.
ramasesem singura care inca mai tesea un parc alb
din trupul meu in jurul tau. desenam flori in al caror contur
dansai.
apoi ma intindeam. in urmele trupului meu, o noapte de
iarna.
parcul nostru s-a departat. de jur imprejur câmpuri albe,
intregi, neumblate.
vreau sa merg printr-un câmp de zapada, sa fiu primul
om.
toboganele erau goale, leaganele din funii de fier se balansau
goale.
inca esti aici, inca pasim impreuna prin ultima dintre
zapezi.
si nu-mi ridic privirea. respir goluri in loc de aer si trupul
meu nu mai e aici
*
peste ultimele noastre zapezi pasesc astazi cu chipul mai
palid
cu rasuflarea mai inceata. aproape totul e alb. un parc cu
strazi care
se intretaie, cu lemn inverzind. aici zac aceleasi pasari si
aceeasi zapada,
si buzele noastre surâd, ca dupa o noapte de iarna
si buzele surâd in somn, ochii surâd in somn ca unui stol de
vrabii privit indelung