Admirabilul poet și editor Robert Șerban e un neobosit promotor al poeziei românești. La Editura Brumar pe care o păstorește la Timișoara, îngrijește de ani buni o colecție numită „Poeți români contemporani”. Spre sfârșitul anului trecut au apărut în această colecție câteva volume de excepție.
Ioana Șerban – Zero-unu
Născută în 1990, Ioana Șerban a studiat literatura universală și comparată la București. Acesta este volumul de versuri de debut, prezentat de Al. Cistelecan pe coperta a patra: „Chiar dacă mai are atingeri, debutul Ioanei Șerban cu acest Zero-Unu nu merge pe niciuna din liniile îngroșate (deja prea mult, de nu de-a dreptul excesiv) de lirica ultimelor valuri. Ioana are o percepție clinică a unei angoase existențiale dispersate și viziunea unei agresivități insinuate pînă și-n cele mai calificate idilice. Mugurii ei au gloanțe, ramurile-s organizate în plutoane, frunzele dispun de ghilotine… Suavitățile înseși s-au prefăcut în supliciale iar atmosfera e electrizată de o teroare difuză, dar imediată. Dar lucrul cel mai important e că Ioana are imaginația necesară unei asemenea viziuni (una de acuități paroxistice ale detaliului alienant, o imaginație și cultivată și spontană, de intense infuzii concrete) și-și proiectează textele în construcții legate (dar nu redundante) și fără retorisme de ceea ce aș numi un debut-trasor.”
Liliana Rus – Pasărea în lesă
Autoarea a debutat în 2004 și a mai publicat două cărți de poezie. Pentru volumul „Scrisoare domnului Șirato”, din 2007, a primit premiul de debut al USR Filiala Pitești. Într-un articol „România literară” criticul Al. Cistelecan o încadra în așa-numitul de el grup „fetele Sylviei” – fetele Sylviei Plath sunt cele ce se confesează până la o durere excesivă, iar mărturiile sunt de multe ori într-atât de personale încât cititorul încearcă un sentiment stânjenitor. ,,Nemișcată, fetița, cusută de umeri /– o plută de bezea, / mai degrabă un fluture lovit de lumină. /Ochii măriți. Tăcerea mușcată de tălpi de inox./ Nemișcarea, înceată și albă – / o pisică în timpul zăpezilor. / Vârtejuri de îngeri în pânze fumegătoare, / făcătoare de ploi și baloane albastre / iele-fetițe la geamuri, / în muzici de tobe bătute cu tălpile.// Film mut./ Ceasuri de cârtiță zidesc un copil în nisip.” (Film mut)
Raul Bribete – Să nivelezi un munte cu tăvălugul
Născut în 1987, autorul a studiat filosofia, are un masterat în fenomenologie și hermeneutică și a debutat cu două volume de versuri în anul 2008. „Ceea ce, din capul locului, se vede este, de la un volum al său la altul, progresul dlui Raul Bribete. Nu unul în primul rând de ordin tehnic (chiar dacă și acesta e vizibil), ci unul privind substanța și viziunea. Altminteri, versul său e bine cumpănit, fără circumlocuții, aproape auster, – în ciuda unei înclinații (pe care și-o reprimă riguros) de ordin nobil-calofil și, lato sensu, barochist. (…) Pe-alocuri, poezia-i cu ferestre sau, dacă vreți, vitralii (cf. „Mă-ntorc străin din marele vitraliu…”) spre un sacru neostentativ, mai curând unul clar-obscur, înconjurat de-o res abscondita, drept nimb, amintește de aceea a lui Rilke, – ceea ce nu-i puțin în lumea noastră tot mai frivolă și mai desacralizată, mai lascivă și mai stercorară (…) Fervoarea religioasă și greaua îndoială le sunt proprii multor poeți mistici, – de la, în cazul nostru, un Arghezi la (tot mai jubilativ, e drept) un Daniel Turcea.” ( Șerban Foarță)