Din nou despre Magister

Magister este o colecție de poezii a Editurii clujene Limes coordonată de poetul Mircea Petean. Au apărut în ea remarcabile volume de poezie. Pe multe dintre ele le-a semnalat și „Ziarul de duminică”.  Iată două dintre cele mai recente apariții.

Silvia Bitere

Să spunem puțin lucrurilor pe nume

Prefață de Daniel Dăian. Silvia Bitere a așteptat cu răbdare momentul debutului, și-a făcut ucenicia literară îndelung, a apărut în diverse antologii, ca și cum a înțeles că un debut precipitat nu constituie un succes garantat. Prima ei carte a apărut sub coordonarea poetului Adrian Suciu, în 2012. Despre poezia din acest nou volum, prefațatorul afirmă că ar fi „un țipăt literar”.  

„Da/ hai să spunem puțin lucrurilor pe nume/ să recunoaștem că nu putem oferi  luna cuiva de pe cer/ sau să împărțim câteva stele unor muritori/ sunt egoiști dar frumoși aici pe tărâmul acesta/ mitocani cu semneii noștri la modul sublim/ poetul în mitocănia lui uneori poate fi sublim de mitocan/ însă în viața lui puțină și lungă/ va fi singurul singuratic sprijinit într-un toiag.”

Geo Galetaru

Fericirea ca o dimineață ploioasă

Născut la Cenad, poetul, prozatorul și profesorul arădean a publicat peste 26 de volume în ultimii 50 de ani. Un critic afirma că e „un poet serios, grav, al  registrului în fond imnic, atent foarte cu Sinele (insinuat), cu un gust ultrafin al cuvântului esențialmente reaflat poetic, din latenta sursă a scânteierilor logosului.”

„Nimic nu rămîne în urmă, deși am fi vrut o altă retorică/ în locul mișcărilor cu  care controlăm imprevizibilul,/ cu fețele lipite de nori ei îngroașă neputința,/ o împachetează ca pe o meduză rănită și o trimit/ în lume. Dacă vorbim, dealul alunecă sub cer/ ca un obstacol prin care privirea trece victorioasă/ spre mici intemperii de salon. Într-o zi cu soare/ păsările adorm și ne cheamă acasă. Cineva ne așează/ unul în spatele celuilalt, bate cuie în memoria de ieri/ și plînge în timp ce viermele cast al înfrîngerii/ încă ne dă tîrcoale.”