Aflat astăzi pe continentul american (Canada), Dumitru Ichim continuă să se inspire în creația sa din culturi exotice, cum este cea a amerindienilor, dar nu în volumul de față. Dimpotrivă, dorul de țară pare să fie astâmpărat prin recurgerea la temele specifice spațiului mioritic, astfel încât poetul publică în volumul „Apa morților” o amplă replică lirică intitulată „Meșterul Manole” sau reia poeme inspirate din literatura creștină.
Din aceeași specie precum preotul-poet Ioan Pintea, Dumitru Ichim rămâne captiv spațiului sacru, fie că face referire la tradițiile românești, fie ale altor culturi. Verva și fibra natală rămân viguroase, fără a aluneca în capcana pășunismelor.
Volumul „Apa morților” are o tulburătoare dedicație, dezvăluind o autobiografie plină de încercări: „Sfintei Fecioare Maria care m-a păzit, când aveam doar câteva zile, să nu fiu lovit de gloanțele soldatului rus care trăgea nebunește într-o mamă cu pruncul în brațe, fugind prin lanul de porumb.”…
El însuși frământat de tema „Meșterului Manole”, Valeriu Anania observă că în poemul omonim al lui Dumitru Ichim se identifică o dimensiune cristică, a cărei rădăcină este, poate „în una din glosele filologice ale Părintelui Stăniloae; Manole e derivat din Emanuel, unul dintre numele biblice ale lui Hristos” (p. 8). Întrucât tema sacrificiului destinat împlinirii unei construcții este în realitate pre-creștină și universală – observația filologică a lui Dumitru Stăniloae este cel puțin discutabilă, în opinia subsemnatului. Dar aceasta nu împuținează nicidecum valoarea poetică a versurilor scrise de Dumitru Ichim. Inserțiile creștine, precum înlocuirea Anei cu Maica Domnului (o translație inspirată din „Miorița”, susține Valeriu Anania), dau substanță și culoarea de basm noii creații. Căci în paginile prezentului volum: „este evidentă paralela simbolică a Apostolului Pavel: Mirele-Mireasa = Hristos-Biserică). Legenda înfățișează un Manole-Meșterul care-și zidește (își îngroapă soția în zidire), ca jertfă răscumpărătoare; poemul de față ne prezintă un Manole-Hristos care-și zidește Mireasa în sensul creator al Cuvântului” (p. 9), constată V. Anania.
În ceea ce ne privește am fost atrași de alte câteva poeme a căror apropiere de glosa eminesciană produc tonice bucurii lirice. Spre deosebire de poemul dramatic în cinci tablouri dedicat Meșterului Manole, celelalte poeme ale prezentului volum au varii subiecte, fără a ieși însă din universul creștin, ci îmbogățindu-l. Iată câteva titluri, edificatoare: „Primul vis de Crăciun”, „Raza magilor”, „Nașterea punctului”, „Catavasie” ș.a.m.d. Un ultim ciclu de poeme se intitulează „Grăirea pietrelor primare” și pare cea mai izbutită parte a cărții.
Propun un poem format din înseși titlurile acestor poezii din ciclul „Grăirea pietrelor primare”: ”Piatra ochiului triunghi/ Piatra ceasului al IX-lea/ Piatra olarului/ Piatra teiului/ Apofatica piatră de alb/ Piatra de posibilă eclipsă/ Piatra copacului de soare/ Piatra cinei de taină/ Piatra somnului de statuie/ Piatra pierdută a soarelui/ Piatra din piatră/ Piatra văii altui cer/ Piatra cu înger/ Piatra din Casa Pâinii/ Piatra de catavasie pentru copii/ Piatra eclipsei de ureche/ Piatra de ascultat corabia/ Piatra de dinte și gheară/ Piatra de drum haric/ Piatra văduvă de soare”…
Aspectul ludic al majorității poemelor de față este abil conturat de ritmul și de limba nostalgică după vechile cazanii: „De-aș avea urechile pe umăr,/ aș putea să scap de număr./ Crescutul lor pe lipsa de aripă/ m-ar auzi a zbor de dincolo de clipă –/ adânc eon cu crinii mă/ ascund urechii-inimă”. În poemul „Piatra eclipsei de ureche” autorul operează tainice inserții dinspre uriașe subiecte biblice, precum „tăierea împrejur a urechii” ajungând să facă aluzie la „tăierea împrejur a inimii”, subiect de-a dreptul inițiatic: „Urechile/ vechile/ perechile/ cum mi le-aș vinde printr-un soare crud;/ eu m-am născut cu ochiul să aud” (p. 135-136).
Poemul „Cerșetor la porți de rouă” este reprezentativ pentru Dumitru Ichim și pentru volumul „Apa morților”. După ce glosează asupra existenței și manifestărilor paradoxale ale timpului, autorul ajunge la concluzia suspendării Timpului prin actul Întrupării și al șansei primirii lui Hristos sub forma împărtășaniei: „Inimă cu patru delte/ Parcă-i chipul crucii celte/ Prin hugeag spre ametistă:/ Timpul e sau nu există??/ Pururi mie revărsare,/ Nu-s nici fluviu, nu-s nici mare,/ Totodată-s amândouă,/ Cerșetor la porți de rouă.// Feciorelnicul genunii/ îl privesc din pragul lunii/ Învârtindu-se ca fusul./ Unde-i josul, unde-i susul?//Nu-i colibă pământeană/ Nord sau Sud să prindă-n geană./Timpul – noaptea din Grădină –/ Nu-i din ceas, ci din lumină.// Din ne-este ne-nfiripă/ Setea pentru prima clipă/ Ce-având totul nu-i dorință/ Către sorbul de ființă.// În mișcare nemișcată/ Spre triunghiul ce-i și roată,/ Nod la firu-i de lumină/ Timpul ni l-a frânt la Cină.” Sunt evidente temele eminesciene în cele de mai sus – dacă ar fi să ne oprim numai la „Scrisoare I” și la vedantinul Imn al Creației.
Poemul omonim cu titlul volumului se constituie într-o amplă meditație asupra existenței. Atmosfera gravă a poetului nu este depășită decât de sinceritatea sa. Credința biruie întrebările inspirate pare-se dintr-un „furt de eu din alte vremuri” (p. 65). Moartea ca temă maximă de meditație și neastâmpărată revenire la cele esențiale – de unde și îndemnul Sf. Părinți, încă din primele veacuri creștine, acela de a reveni zilnic la acest gând. Dar bucuria și nădejdea creștină se anunță indiferent de încercările omului-trecător fie și prin poem: „M-ai părăsit?// Eu vin către Tine/ urcând către floarea de tei/ scufundându-mă în trei.// Apa Morților/ e atât de aproape,/ e atât de departe/ că parcă uitând am trecut/ dincolo/ pragul de moarte/ când Dumnezeu m-a-mbrățișat/ pentru prima dată/ strângându-mă în pleaoape.” (p. 68).
Nu-i bucurie mai mare să descoperi că dincolo de limba de lemn a discursului popesc, din ce în ce mai greu accesibil massei, există și preoți – precum Dumitru Ichim – care străbat Calea Poeziei și care, în plus, mai păstrează taina deschiderii cu câte-un vers a porților Rugăciunii…!