Este vorba de o dublă premieră editorială: primul volum de E. E. Cummings în limba română; o generoasă selecție de poezii erotice și desene ale autorului adunate din manuscrisele originale.
Edward Estlin Cummings (1894-1962) este unul dintre cei mai importanți, prolifici și mai inventivi poeți ai secolului XX. Studiază la Harvard și, în timpul Primului Război Mondial, se înrolează, împreună cu prietenul lui, scriitorul John Dos Passos, într-un corp de ambulanță, ajungând la Paris.
Suspectat de spionaj, e arestat de armata franceză și închis trei luni și jumătate într-un lagăr de detenție militară din Normandia. După război, se întoarce în Statele Unite unde începe să publice o poezie care forțează limitele limbajului și ale formei, violentează sintaxa și nu respectă convențiile tipografice. Își petrece restul vieții pictând, scriind poezii și savurându-și popularitatea și succesul.
VII
îmi place trupul meu când e cu trupul
tău. e așa, un ceva, foarte nou.
mușchi mai buni, nerv mai mult.
îmi place trupul tău. îmi place ce face,
îmi place stilul său. îmi place să-i simt
coloana și oasele și tremurătoarea
fermitate catifelată pe care iar
și iar și iar o s-o
sărut, îmi place să-ți sărut așa și pe dincolo,
îmi place, încet mângâind-o, tensiunea
blăniței tale electrizate și ce vine după ce carnea
se desface…Și ochii mari firmituri ale dragostei
și poate-mi plac tresăririle
tale sub mine un ceva foarte nou
VII
cum
stăm unul lângă altul
sânii mei micuți devin două țuguiate delicioase turnuri
făloase și îmi îndes fierbinte iubițenia pântecului în tine
brațele tale sunt
tinere;
brațele tale mă vor convinge, în tăcerea totală vorbind
pe trupul meu
limba lor grațioasă supremă.
nu râde de coapsele mele.
între coapsele mele uriașe e un oraș tânăr.
când mă atingi
în oraș vine primăvara; străzile se zvârcolesc minunat
pentru tine; nu le speria,
toate casele teribil se crispează
așteptându-ți sosirea:
și se bucură
când îmi umpli străzile orașului cu copii.
dragostea mea ești un munte strălucitor cu simțuri.
ești un munte pătrunzător și o insulă râvnitoare
ale căror văi vii sunt în mine, cea care se topește, cea
care e sub tine și în jurul tău și mereu: eu
sunt marea care te strânge în brațe.
O munte nu-mi poți scăpa
rădăcinile tale sunt adânc înfipte în liniștea mea; O munte
omoară-mi cu pricepere sânii, iar și iar și mereu
te voi îmbrățișa solemn în mine.
5
ea, călărindu-mi poala, zvâc
se-aruncă (iar eu îi ling cu poftă fiecare sfârc)
lăsându-se pe spate, se ține doar pe degete,
Vizitatorul meu flămând nu stă deloc să cugete
și intră (iar ea pe mine acum se-așază,
cu trupul ei dulce încet mă-ngreunează)
O, ce suculent mă strâng coapsele fierbinți!
și (secundă adânc după secundă) ochii ei uimiți
privesc, nu tocmai vii, cum Ospățul acela minunat
lacom dispare-n ea, treptat, treptat –
la ce gazdă primitoare trage abitir,
(centimetru după centimetru), uriașul Musafir!
până când (chiar când lipite pântecele noastre visează)
pe nevăzute, cele mai adânci secrete ale dragostei fac rimă.
III
doamna mortală a trupului meu muritor
finuț-prostuț rafinat, echipat
(devenind exact de pasionat Bucuros
apucă cu hohote de sex suprem
mut-articulata mea protuberanță)
Invitându-mi glontele superb
s-o ia pe orice traiectorie…
Și striațiile ascuțite ale creierului ei mușcă
drăgăstos dintr-al meu,
pe măsură ce înceata
dăruire-de-carne-fierbinte mă copleșește; în valuri
de lumină din ce în ce mai nebune
dulcemirositoare
parfumate:
indescriptibile așchii
Rupte
din imensul soare (a cărui zi ne invidiază
noaptea – ) și abrupta corabie-a-buzelor-ei
se dezintegrează într-o sfioasă! explozie
III
culorile murdare ale sărutului ei
mi-au îngroșat
vizibil sângele, trăncăneala inimii ei
a înălțat un zgârie-nori de jale
în mine
mușc din somnul sfărâmicios din colțurile ochilor
(doar fiindcă-i simt pântecul cum în mine se împinge
Uriașă pasiunea mi se umflă ca o minge
și Y-ul dintre picioarele ei care alunecă și se zbat
îmi bate o omletă de desfrâu curat)
la șase fix
alarma i-a crestat
două urme în obrajii. Un creier a contemplat zorii.
s-a trezit
cu un căscat ca o rană galbenă
și s-a împleticit până la un pahar izbindu-se de lucruri.
a ridicat obosită ceva de pe podea
Părul răvășit și a tușit cât și-a legat șireturile
XV
doamna mea dezbrăcată încadrată
de amurg e un accident
a cărui drăguțenie întrece lejer orice
sclipire de geniu –
toată pictura de pe lume
se face mică înaintea acestei muzici, iar poezia
nici nu se poate apropia de teama perfecțiunii ei.
între timp, toate acestea o descriu minunat
Dar eu (după ce am luat în brațe
tabloul) o grăbesc lent
către gură, îi gust cochetăria studiată
ritmul
intens al
lenei
precise. Mănânc prețul
unui gest imaginabil
exact cald păgân
XIX
fata mea e înaltă cu ochi lungi tensionați
cum stă așa, cu mâinile ei lungi tensionate
liniștindu-și rochia, bun pentru pat
e trupul ei lung tensionat plin de surprize
ca un cablu alb electrocutant, când zâmbește,
un zâmbet lung tensionat, îmi strecoară
sub piele strălucitoare furnicături
și fâșâitul ochilor ei îmi împinge
nerăbdarea spre limită – fata mea e înaltă
și întinsă, cu picioare subțiri ca o viță
de vie ce și-a trăit toată viața pe zidul unei grădini
și în curând o să moară. Când sălbatici ne aruncăm în pat,
și le ridică, picioarele, pe mine, mă-ncolăcește
și-mi îneacă fața în sărutări.
Din volumul cu același titlu, în pregărire la Editura ART, în colecția “Malul albastru”. Traducere de Dan Sociu