… ca să vedeți că magia n-a dispărut, că dragostea încă trece miraculos dincolo de moarte, că ucenicii își depășesc maeștrii ca înțelepciune și îndrăgostiții îi înving pe magicieni, că de multe ori magia trebuie ascunsă ca să nu înspăimânte, că oamenii găsesc ceva prețios – arta visului, care îi adună într-o confrerie enigmatică de rêveurs, purtând o eșarfă roșie ca semn distinctiv, capabili să parcurgă distanțe uriașe, ca să urmeze circul în alte orașe, în alte țări.
Romanul „Circul nopții” al scriitoarei Erin Morgenstern a fermecat deja cititori din multe țări, indiferent de anii și experiența de lectură, tot așa cum în lumea cărții, Le Cirque des rêves atrage irezistibil spectatorii indiferent de vârstă. Circul Viselor străbate lumea după legi misterioase: apare pe neașteptate și brusc, își deschide porțile doar la lăsarea serii și le închide în zori, corturile oferă fel de fel de minunății, iar pretutindeni plutesc arome de caramel și scorțișoară, iar culorile nu sunt culori, ci domnesc alb, negru și gri.
Erin Morgenstern a făcut dintr-un topos cunoscut al literaturii, circul, locul unde are loc o întrecere între ucenicii a doi magicieni, pe care spectatorii nici n-o bănuiesc, puțini dintre oamenii circului o știu. Celia și Marco iau parte la concursul ce durează ani și ani, fiecare instruit și pregătit de magicienii-rivali: Prospero Magicianul și A.H. care se estompează discret și prin inițiale și prin vestimentația invariabil cenușie.
La început, niciunul nu știe cine este adversarul, iar când află, înțeleg că s-au îndrăgostit iremediabil unul de altul. Minunățiile circului ascund puterea lor magică, fie că este rugul care arde în mod straniu, Grădina de gheață, Labirintul de nori, Copacul Dorințelor sau Lacul lacrimilor. Neobișnuiți sunt și artiștii circului: contorsionista japoneză are corpul plin de inscripții tatuate, Isobel ghicitoarea îi tulbură pe vizitatori, iar gemenii născuți în noaptea primului spectacol al circului, înzestrați cu daruri opuse – băiatul poate citi în fiecare om trecutul, iar fata descifrează viitorul tuturor în stele.
Cei care au contribuit la nașterea circului au și ei daruri ieșite din comun: madame Padva cu pasiunea estetică a veșmintelor, surorile gemene de o mare discreție, ceasornicarul Thiessen care meșterește ceasornicul cel mare și o gamă de cesulețe prelucrând variat teme și detalii ale circului, transformat apoi în cronicar, căci notațiile lui reușesc să adune și mai mulți pasionați pe aleile circului, să întemeieze confreria visătorilor.
Acțiunea se petrece în epoca victoriană, animată însă de spirit romantic și suflu gotic. Cei doi tineri sunt orfani – Celia și-a pierdut mama, iar Marco nu-și cunoaște părinții, ambii pot stăpâni elementele naturii și mașinăriile, mințile celorlalți și curgerea timpului. Doar propriile sentimente nu le pot distruge ori stăpâni. În jurul lor nimeni și nimic nu este ce pare, ei înțeleg miza cumplită a jocului și că odată cu sfârșitul întrecerii, circul riscă să dispară. Dar ei îl salvează, reușind să-și salveze iubirea pe o cale ce va ului și îndurera.
Erin Morgenstern a construit un roman labirintic, capitolele trec în zigzag nebunesc de la un an la altul, de la un oraș la altul, de la cei doi jucători la maeștrii lor, de la ajutoarele bine intenționate la manipulatorii ascunși. Descrierile de o rară finețe cuceresc până și pe cititorul grăbit ori înfometat de acțiune, iar motto-urile au rol de chei pentru a pătrunde în partea ascunsă a poveștii.
De la „Umbra vântului” de Carlos Ruiz Zafon (tradus în peste 50 de țări în 10 ani de când a apărut în original) nu am mai citit o carte cu asemenea plăcere, cu nesaț crescând odată cu regretul că paginile se tot împuținau. Dacă romanul popular își are capodoperele sale, „Circul nopții” este o minunăție, cu șanse mari să se așeze în inima cititorilor aproape de „Umbra vântului” – cel mai citit roman spaniol după „Don Quijote”!
Erin Morgenstern, Circul nopții, traducere din limba engleză de Ondine Cristina Dăscălița, Editura Corint, 2013, 416 pag.