Conducerea producătorului de mase plastice Prodplast București (PPL) intenționează să răscumpere până la 10% din acțiunile companiei de pe Bursă în următorul an, măsura urmând să fie supusă votului acționarilor în următoarea adunare generală.
Prețul de răscumpărare va varia între 0,87 lei și 1,27 lei/acțiune. Decizia conducerii companiei vine în contextul în care acțiunile Prodplast București au pierdut 9,4% în acest an, în timp ce indicele general al pieței s-a apreciat cu 12,8% în aceeași perioadă.
La ultimul preț de piață, de 1,25 lei pe unitate, pachetul de 10% din Prodplast pe care compania vrea să-l achiziționeze de pe Bursă valorează în prezent 2,1 mil. lei (520.000 de euro).
Omul de afaceri Florin Pogonaru controlează prin intermediul mai multor firme circa 33% din acțiunile Prodplast, în timp ce SIF Oltenia are o participație de 17,1%. Vehiculul de investiții Avaliser Trading, înregistrat în Cipru a ajuns de curând la o participație de 6,35% din companie.