Petru Poantă
Opera lui George Coșbuc, Editura Școala Ardeleană
Ne aflăm aproape de încheierea „Anului Coșbuc”, dar puține sunt semnele prin care instituțiile noastre de cultură își arată prețuirea față de poetul de la Hordou, de la a cărui naștere sărbătorim 150 de ani. Excepție fericită fac, în mod firesc, Bistrița natală și Clujul universitar, care și-au unit forțele pentru a scoate de sub tipar, la Editura Școala Ardeleană, volumul Opera lui George Coșbuc, semnat de regretatul critic și istoric literar Petru Poantă. Prima formă a acestui eseu a apărut în 1976, la Editura Dacia, când autorul avea 29 de ani. Maturitatea și finețea analizei estetice, dar și a filiațiilor ideologice ale poetului au fost remarcate prompt de critica de specialitate, care a sesizat noutatea demersului critic: lectura modernă a unor texte clasice, tentativa de a le scoate din prejudecățile istoriei literare, de a le re-valoriza și a le aduce în zona sensibilității estetice actuale. Revizuit și adăugit, de-a lungul anilor, în alte două ediții, actualul volum alătură textului inițial și alte contribuții critice ale criticului clujean. Este vorba despre consistentele studii introductive ale ediției „George Coșbuc, Opere”, apărută sub îngrijirea sa (primele cinci volume), sub auspiciile Bibliotecii Județene Bistrița-Năsăud.
Polemic încă de la primele rânduri cu „clișeele durabile” încrustate de-a lungul timpului în memoria literară de voci ale unor autorități în materie, cu grăbite și, adesea, nedrepte caracterizări, criticul le constată și identifică sursa acestora. El semnalează tentativele de acreditare a imaginii unui Coșbuc rural, tradiționalist (în sensul simplist al termenului). „S-a întâmplat un fenomen curios – explică autorul. Formația intelectuală a lui Coșbuc a fost confundată cu temele dominante ale poeziei și publicisticii sale (țăranul, satul, lumea tradițională), iar ideologia sa literară, redusă la ideologia sămănătorismului și a poporanismului”. Sunt citați, în context, Constantin Dobrogeanu-Gherea, Titu Maiorescu, care, deși nu a consacrat un studiu special lui Coșbuc, a lăsat posterității aprecieri care vor influența receptarea sa critică, dar și George Călinescu, cu portretul pe care îl creionează în a sa „Istoria literaturii…”
Premisa de la care Petru Poantă își începe analiza este concentrată în două propoziții: „George Coșbuc este, poate, cel mai dificil poet român. Și mă gândesc la o dificultate de un tip aparte, care nu se referă la puterea noastră de a-l înțelege și de a-l simți, ci la lipsa unor criterii ferme prin care să-i evaluăm originalitatea”. Capitolul care se deschide cu aceste cuvinte memorabile, „Coșbuc în critica literară”, radiografiază istoriografia receptării critice a operei coșbuciene, critică a criticii de o consistență specială, cu formulări tranșante, aproape aforistice, cu subtile analize comparative. Trecând în revistă aprecierile la adresa operei poetului ardelean, Petru Poantă consemnează că, în esență, două au fost punctele de vedere diferențiate asupra operei sale, doi poli critici reprezentați de Constantin Dobrogeanu-Gherea și de Vladimir Streinu. De aici s-au desprins, apoi, eclectic, celelalte multe interpretări, prezentate cu obiectivitate și discernământ critic. Bibliografia urmărită de autor este aproape exhaustivă; și nu este vorba doar despre articole prilejuite de varii evenimente, ci de studiile monografice consacrate lui Coșbuc sau de capitole din istorii ale literaturii române. Se regăsesc alături, fiecare cu argumentele sale, critici din generații diferite, de la Pompiliu Constantinescu și Eugen Lovinescu la Nicolae Manolescu și D. Vatamaniuc, de la Octav Șuluțiu, Gavril Scridon și Ion Negoițescu, la Dumitru Micu, Mircea Scarlat și Adrian Fochi.
Metodologia analizei lui Petru Poantă are rigoarea unei rezolvări matematice, dar și fantezia luxuriantă a unei opere de artă. Criticul abordează, pe rând, diversele coordonate ale universului coșbucian cu minuțiozitatea și temeinicia unui curs academic, le analizează pe linia surprinderii coerenței lor interioare și, în cele din urmă, fixează modelele culturale din care derivă. Astfel, este decriptat „Codul eroticii”, sentimentul naturii („Peisajul ideal”), „Spectacolul vieții”, sentimentul patriotic („Eroicul, poezia patriotică și socială”). Rigurozitatea analizelor este egalată doar de spiritul polemic, acid dar argumentat, față de prejudecățile care s-au acumulat pe parcursul exegezei coșbuciene. Autorul se războiește cu acestea și, în replică, încearcă să definească în ce constă originalitatea poetului. Iată-l, de pildă, în cazul erosului din poezia lui Coșbuc, demonstrând netemeinicia teoriei celor care, dorind să indice concepția „sănătoasă” a poetului, „atrag atenția asupra unui fapt minor, anume că idila se desfășoară întotdeauna în procesul muncii. Țăranul, spun aceștia, iubește muncind. Observația nu-i lipsită de semnificații, dar prin eroarea implicată”. La fel de tranșantă este și concluzia capitolului consacrat sentimentului naturii: „Peisajul coșbucian – afirmă criticul – nu este o copie a formelor de relief, după cum nu-i nici o oază de liniște opusă civilizației moderne. El este elaborat; se datorează mai degrabă unui model cultural decât unei spontaneități naturale. El traduce o concepție despre civilizație și nu o opoziție la aceasta. De aceea, ca ideologie literară, Coșbuc rămâne net superior sămănătorismului”.
Opera lui George Coșbuc este o re-lectură modernă a unui poet clasic. De altfel, Petru Poantă precizează de la începutul demersului său critic că volumul își propune reabilitarea „scriitorului cultivat și profesionist a cărui operă a avut un extraordinar impact asupra contemporanilor săi”. Elogiul pe care îl face poetului ardelean nu este unul de circumstanță, derivat dintr-un entuziasm factice, ci construit pe argumente solide. I s-a reproșat lui Coșbuc că are „prea puțină cultură generală, nu cunoaște destul nici istoria veche, nici societatea modernă”? Criticul răspunde prompt: „Deși i-a lipsit studiul sistematic și riguros, de tip academic, Coșbuc e în realitate bine inițiat în literatura clasică (latină și greacă), dar și în cea germană și română. Are, apoi, o pasiune de savant pentru cultura tradițională, în special pentru mitologie, precum și pentru problemele de limbă. E interesat de «psihologia popoarelor», o disciplină nouă în epocă, producând el însuși niște ingenioase comentarii asupra mentalităților poporului român prin intermediul unor proverbe ori al diverselor sărbători, obiceiuri și superstiții”.
Exemplele se pot înmulți. Fiecare capitol al volumului oferă satisfacția descoperirii unor asemenea aprecieri încărcate de un entuziasm sincer, dar bine cumpănit. Reținem, pentru final, una din formulările concluzive, care, la patru decenii de la scrierea sa, are tăietura fermă a diamantului: „Coșbuc, ca și orice alt mare scriitor clasic sau romantic, are o valoare estetică și una de reprezentare, care nu se perimează și nici nu pot fi contestate. În istoria poeziei românești, el rămâne veriga tare prin care se face ieșirea din eminescianismul de imitație sterilă și se produce deschiderea spre un alt tip de imaginație și chiar spre niște modalități ludice ale poeziei“.
Proiectul editorial este realizat sub egida Consiliului Județean Bistrița-Năsăud prin Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud. De menționat că volumul face parte dintr-o serie aniversară „George Coșbuc 150” care mai cuprinde exegeze coșbuciene semnate de Gavril Scridon, Andrei Bodiu, Andrei Moldovan, dar și Divina Comedia a lui Dante în traducerea lui Coșbuc, redată anastatic și însoțită de un studiu introductiv semnat de Irina Papahagi.